Detalii de ultima ora despre prezenta Simonei Halep la Jocurile Olimpice! "Va reveni cu o pofta incredibila de tenis"

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Mai 2021, 19:26
Data actualizarii: Luni 24 Mai 2021, 20:39

Simona Halep rateaza prezenta la Roland Garros din cauza unei accidentari. 

Directorul tehnic al Federatiei Romane de Tenis, Daniel Dobre, care va reincepe colaborarea cu jucatoarea Simona Halep, a declarat, luni, la Centrul National de Tenis, ca participarea ei la Jocurile Olimpice nu va fi in pericol in urma accidentarii sau a perioadei de refacere.

"Simona este bine din cate stiu eu. Nu am vorbit in fiecare zi cu ea, colaborarea mea cu ea trebuia sa inceapa dupa Roland Garros, dar stiu ca lucreaza foarte mult la revenire. A fost in Germania, a facut niste infiltratii, acum este pe partea de fizioterapie, zilnic acorda revenirii trei-patru ore, eu o vad bine din punct de vedere mental. Din cateva discutii pe care le-am avut o sa revina mai puternica, pentru ca are inca un cuvant de spus si doreste sa atinga anumite obiective. Nu cred ca Jocurile Olimpice sunt in pericol pentru Simona Halep.

Va juca Wimbledon si turneele de dinainte daca totul merge bine. Daca ar fi avut un sezon plin, poate ca era mai usor. Avand in vedere ca a stat si cu umarul o perioada de timp, o sa se adauge si aceasta perioada, va avea undeva la trei luni fara turnee, dar Simona este din punct de vedere al talentului foarte sus si are nevoie doar de cateva zile ca sa intre in ritm. Partea cealalta, mentala, de reintrare in competitie, eu cred ca are experienta necesara, stie ce inseamna sa te motivezi, cum sa abordezi un turneu mare. Eu o vad bine pentru ca va veni cu o pofta incredibila de a juca tenis, pentru ca nu a jucat foarte mult, cu o foame de rezultate", a declarat Dobre.

Tehnicianul a precizat ca e posibil ca accidentarile sa apara si in urma unei perioade mai lungi de inactivitate competitionala: "Ea acum incearca sa vada de unde au aparut aceste probleme medicale, poate ca exista o suprasolicitare sau anumite fenomene de stres care pot duce la accidentari, dar un sezon atipic in care nu esti in competitii, in care te antrenezi altfel, clar ca anul care a trecut cu turnee mai putine, poate afecta starea de sanatate".

Fostul jucator Ilie Nastase considera ca Simona Halep a luat o decizie foarte buna renuntand sa participe la turneul de la Roland Garros.

"Nu stiu daca Simona Halep poate rata turneul de la Jocurile Olimpice, depinde doar de ea si de staff-ul care se ocupa de ingrijirea sa, depinde de perioada pe care trebuie sa o astepte. A facut foarte bine ca nu a jucat la Roland Garros, ea a fost mai tot timpul accidentata la glezne, acum este pentru prima oara cand este accidentata la muschi, este foarte periculos. Va trebui sa stea cat timp spune doctorul", a declarat Ilie Nastase.

Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul trei mondial, a anuntat, vineri, pe Instagram, ca nu va participa la turneul de la Roland Garros din cauza accidentarii pe care a suferit-o recent la Roma.

Pe 12 mai, Simona Halep era nevoita sa abandoneze in turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, dupa 57 de minute de joc. Ulterior, Halep a anuntat ca are o mica ruptura musculara in partea superioara a gambei stangi, urmand ca din 17 mai sa inceapa recuperarea in Romania, la piscina si sala. 

AGERPRES 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!