Decizie fara precedent: Naomi Osaka a anuntat public ca nu va merge la nicio conferinta de presa la Roland Garros! Motivul pentru care va plati peste $100,000 amenda

Naomi Osaka conferinta de presa Roland Garros 2021 Tenis Decizie fara precedent: Naomi Osaka a anuntat public ca nu va merge la nicio conferinta de presa la Roland Garros! Motivul pentru care va plati peste $100,000 amenda
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 27 Mai 2021, 10:07
Data actualizarii: Joi 27 Mai 2021, 10:15

Naomi Osaka a anuntat public ca nu va participa la nicio conferinta de presa organizata la Paris in acest an. 

Campioana en-titre a Openului Australian, Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) a luat decizia de a sari toate conferintele de presa pe care ar fi trebuit sa le sustina dupa fiecare meci jucat la Roland Garros, conform protocolului oficial al oricarui turneu de mare slem. 

Jucatoarea japoneza risca acum o amenda de pana la $20,000 pentru fiecare conferinta de presa la care nu va participa. In cazul in care ar castiga competitia, Osaka ar trebui sa plateasca o suma cuprinsa intre 100,000-140,000 de dolari americani. 

Osaka a incasat pana in prezent $19,773,132 din premiile oferite la turneele de tenis, iar amenda totala pe care o va plati ar fi acoperita de premiile financiare ale RG 2021, atat timp cat sportiva nipona se va califica cel putin in optimi. 

"Salutare tuturor! Sper ca sunteti bine, va scriu acest mesaj ca sa va spun ca nu voi merge la nicio conferinta de presa in timpul turneului de la Roland Garros. Deseori, am simtit ca oamenii nu au niciun respect pentru sanatatea mintala a sportivilor, iar acest adevar e vizibil ori de cate ori vad sau particip la o conferinta de presa. 

De multe ori, stam acolo pe scaun si ni se pun intrebari care ni s-au mai pus de multe ori inainte sau intrebari care pun indoieli in mintile noastre, prin urmare eu nu ma voi supune tratamentului oamenilor care se indoiesc de mine. 

Am vazut multe videoclipuri cu sportivi cedand nervos dupa o infrangere, in timpul conferintei de presa si stiu ca si voi ati vazut. Cred ca toata aceasta situatie inseamna sa lovesti persoana care e deja cazuta si nu inteleg rationamentul din spatele acestui obicei. Sa nu merg la nicio conferinta de presa nu inseamna ca am ceva personal cu turneul; cativa jurnalisti m-au intervievat inca de cand eram mica si am o relatie prietenoasa cu majoritatea. 

Totusi, daca organizatiile cred ca pot sa spuna in continuare: 'Du-te la conferinta de presa sau vei fi amendata,' si vor persista in a ignora sanatatea mintala a atletilor care sunt nucleul afacerii lor, atunci trebuie sa rad. Oricum, sper ca suma considerabila cu care voi fi amendata sa fie data mai departe catre o fundatie caritabila de sanatate mintala," a scris Naomi Osaka pe Twitter. 

Turneul de la Roland Garros va incepe duminica, 30 mai si va avea o durata de doua saptamani. Finala turneului feminin de simplu se va desfasura in data de 12 iunie, in vreme ce competitia masculina individuala se va incheia o zi mai tarziu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!