GALERIE FOTO Cum arată Ashleigh Barty în a treia lună de sarcină. Cu ce își ocupă timpul australianca

Ashleigh Barty Ashleigh Barty insarcinata Tenis WTA Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 08 Aprilie 2023, 09:10
Data actualizarii: Sambata 08 Aprilie 2023, 09:16

Ashleigh Barty nu regretă retragerea din tenis și se apropie cu pași mici de nașterea primului copil. 

Triplă campioană de Grand Slam, Ashleigh Barty a șocat lumea tenisului în primăvara anului 2022, când a decis să se retragă definitiv din tenis, din postura de jucătoare care dominase circa un an circuitul de elită al tenisului feminin.

Campioană la Wimbledon în 2021 și câștigătoare a Grand Slam-ului de la Melbourne anul trecut, „Ash” Barty a anunțat în prima lună a acestui an că este însărcinată.

Ashleigh Barty, în a treia lună de sarcină

Căsătorită în vara anului 2022 cu jucătorul de golf Gary Kissick, Ashleigh Barty (26 de ani) a anunțat întreaga lume de întregirea familiei sale. 

„2023 e predestinat să fie cel mai bun an de până acum. Suntem extrem de încântați de noua noastră aventură. Origi deja joacă rolul surorii protectoare,” a scris Ashleigh Barty pe Instagram, în luna ianuarie.

Între timp, Ashleigh Barty s-a întors pe terenul de tenis, cu ocazia unei vizite făcute în Newcastle, la clubul First Nations, unde i-a inspirat pe juniori înspre performanță. 

Cine este soțul australiencei Ashleigh Barty

Gary Kissick este un jucător de golf în vârstă de 30 de ani al Clubului din Brisbane. Barty și Kissick s-au întâlnit pentru prima oară în 2016, la Clubul de Golf Brookwater. 

Golferul australian a recunoscut că nu cunoștea prea multe lucruri despre tenis înainte de a o întâlni pe Ashleigh Barty, dar s-a acomodat ușor la viața din circuitul WTA, asistând pe viu la finalele Wimbledon 2021 și Australian Open 2022, câștigate de iubita sa. 

Barty nu regretă retragerea din tenis

„Nu am niciun regret că m-am retras. Niciunul. Ştiam că este momentul potrivit pentru mine. A fost ceea ce am vrut să fac,” a spus la începutul lunii iulie Ashleigh Barty, fostă jucătoare de tenis și cricket, iar, în prezent, amatoare de golf. 

Ash Barty s-a retras din tenis ca fost lider WTA și triplă campioană de Grand Slam, în urma succeselor semnate la Roland Garros 2019, Wimbledon 2021 și Australian Open 2022. 

sursă foto: Daily Mail


CTP critică echipa Mouratoglou-Halep: „Îmi venea să înnebunesc, uitându-mă. Simona a pierdut cu capul, nu a gândit”

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!