GALERIE FOTO A avut febră când a făcut performanța carierei. Dezvăluire uimitoare despre Transylvania Open, turneul de tenis de la Cluj

Publicitate

Destăinuire incredibilă, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri văzute, în primii șase ani de Transylvania Open.

Ana Bogdan a jucat un singur meci de tenis profesionist în acest an, dar își caută liniștea necesară, din punct de vedere fizic și mental, pentru a aborda ultimii trei ani de carieră pe care și i-a propus, în lumea dură a tenisului feminin.

Sportiva din Sinaia, stabilită la Cluj-Napoca, a fost de două ori la un singur pas distanță de câștigarea unui titlu de campioană într-o competiție WTA 250.

Ana Bogdan a jucat și a câștigat, în ciuda febrei, un meci de 3 ore și jumătate, în sferturile Transylvania Open 2024

Caroline Garcia, la Varșovia, în 2022, respectiv Karolina Pliskova, la Cluj-Napoca, în 2024, sunt jucătoarele de clasă mondială care i-au negat Anei Bogdan îndeplinirea acestui vis.

Bogdan rămâne însă cu trei titluri de campioană, în întreceri WTA 125k - două la Iași, iar unul, la Parma -, dar și cu o amintire deosebită din cadrul parcursului extraordinar avut în Ardeal, încheiat cu finala jucată împotriva fostului număr unu mondial, Karolina Pliskova.

Bogdan a învins febra și adversara, care a fost principala favorită la câștigarea trofeului

În sferturile de finală ale ediției 2024, Ana Bogdan a jucat un meci memorabil, epuizant, cu olandeza Arantxa Rus.

A fost o bătălie aprigă, din punct de vedere fizic, prin care ambele jucătoare au arătat că dispun de un spirit de luptă ieșit din comun, dar și de forțe atletice impresionante, raportate la orice sport, deoarece o sumedenie de schimburi de mingi au fost lungi și au numărat peste zece lovituri. Meciul s-a terminat 3-6, 7-6 (6), 7-6 (5), după 3 ore și 28 de minute.

Ana Bogdan

  • Ana bogdan selfie 2025

Ana Bogdan, un exemplu de rezistență psihologică, la Cluj-Napoca, în 2024

La doi ani distanță, Ana Bogdan dezvăluie, surprinzând și mai puternic, în contextul dat, că a jucat acea partidă - întinsă pe durata a 208 minute - având febră.

„Acum doi ani, am jucat un meci de trei ore și jumătate, intens. Nivelul a fost ridicat și aveam febră, pot să spun acum. Atunci nu am spus, nu îmi plăcea să zic lucrurile astea.

Toată noaptea avusesem febră, frisoane, iar asta a fost în sferturi. A fost un meci de forță mentală. Fizic, la un moment dat, nu prea mai aveam de unde să dau, dar mentalul a făcut diferența.

A fost un meci în care mi-am vorbit non-stop. Vorbeam cu mine,” a dezvăluit Ana Bogdan, în Podcast Lucruri Simple, emisiune prezentată de Horia Brenciu.

Ana Bogdan, afacere deschisă la Cluj-Napoca. Promovează sportul în rândul femeilor

Tenisul nu este unica prioritate a Anei Bogdan, spre deosebire de prima parte a carierei. În Cluj-Napoca, Ana Bogdan și-a deschis o afacere prin care își dorește să le încurajeze pe femei să practice pilatesul, un antrenament care întărește musculatura, crește mobilitatea, elasticitatea, dar și forța generală a corpului.

Accidentările din tenis au făcut-o pe Ana Bogdan să practice această formă de antrenament, care a ajutat-o să treacă peste cele mai dificile momente din ultimul an.

„Mi-a plăcut foarte mult, pentru că te conectezi bine cu corpul tău. De 8 martie, va fi pilates și artă. Fetele pot să vină să facă o oră de pilates, iar, apoi, să stea să picteze,” a spus Ana Bogdan, într-un interviu acordat PRO TV.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!