„Ne e dor de el!” Mesajul primit de Nicolae Stanciu de la fosta echipă

Nicolae Stanciu Slavia Praga Slavie Trpisovsky Stranieri Nicolae Stanciu
Vali Andronescu
Data publicarii: Miercuri 30 Noiembrie 2022, 18:13
Data actualizarii: Miercuri 30 Noiembrie 2022, 18:11

Antrenorul Slaviei Praga, Slavie Trpisovsky, a vorbit despre Nicolae Stanciu.

Internaționalul român a strâns 111 apariții în tricoul Slaviei Praga, a reușit să se impună pe tabelă de 25 de ori și să paseze decisiv în 28 de situații și este așteptat înapoi la echipa din capitala Cehiei.

Slavie Trpisovsky a evidențiat faptul că echipa îi duce lipsa și că nu a găsit nici acum un înlocuitor pentru fostul mijlocaș ofensiv al Slaviei Praga, Nicolae Stanciu.


„Știm cât de mult îi ducem lipsa, mi-a plăcut mult de el. Încă nu am găsit un înlocuitor, iar jucătorii noștri ofensivi suferă în urmă. Chiar dacă am înscris multe goluri și am creat un număr mare de ocazii, încă îi ducem lipsa cu privire la pasele pe care le dădea. Putea crea ocazii din nimic”, a spus Slavie Trpisovsky, conform presei din Cehia.


Nicolae Stanciu este legitimat la Wuhan Three Towns din martie 2022, după ce Slavia l-a vândut pe 4 milioane de euro, moment în care cota sa pe piață, potrivit site-urilor de specialitate, era de 7 milioane. Acum, mijlocașul valorează 5.5 milioane.

Fostul mijlocaș al FCSB-ului a participat în 23 de meciuri în campionatul intern al Chinei. Stanciu s-a impus pe tabelă de opt ori, a oferit opt assisturi colegilor săi și a strâns un singur cartonaș galben. 

Cariera lui Nicolae Stanciu

Internaționalul român a evoluat de-a lungul carierei sale la Alba Iulia, FC Vaslui, Steaua București (n.r. actuala FCSB), Anderlecht, Sparta Praga, Al-Ahli, Slavia Praga, iar acum este legitimat la Wuhan Three Towns.

Nicolae Stanciu a bifat cele mai multe apariții la FCSB, 136, unde s-a impus pe tabela de marcaj de 33 de ori și a pasat decisiv în 25 de situații, în aproximativ 8.500 de minute în tricoul „roș-albaștrilor”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!