Rareș Ilie (23 de ani) a oferit o pasă decisivă în victoria obținută de Mantova pe terenul celor de la Catanzaro, scor 3-1, în etapa a șasea din Serie B. Grație acestui rezultat, echipa românului a urcat pe locul secund, cu 14 puncte, la două în spatele liderului Palermo.
Rareș Ilie, pasator decisiv în Catanzaro – Mantova 1-3
Titular, fostul jucător de la Rapid a contribuit la deschiderea scorului în minutul 30. Ilie a executat un corner, iar Bodin Tomasevic a trimis mingea în poartă. Patru minute mai târziu, Francesco Ruocco a majorat avantajul, iar Davide Bragantini a făcut 3-0 în minutul 55. Catanzaro a marcat golul de onoare în prelungiri, prin Matias Antonini.
- Rareș Ilie a fost înlocuit în minutul 66 și a primit nota 7,6 din partea specialiștilor de la Sofascore.
De la începutul stagiunii, Ilie a adunat opt apariții oficiale pentru Mantova, cu un gol și trei pase decisive.
După șase etape, Mantova ocupă locul secund în Serie B, cu 14 puncte, în timp ce Palermo conduce clasamentul, cu 16 puncte. Modena completează podiumul, cu 13 puncte.