Mircea Lucescu, in conflict cu un jucator?! Fotbalistul a fost dat afara dupa doar o luna de la revenirea la echipa!

Mircea Lucescu artem kravets Champions League Dinamo Kiev Stranieri Mircea Lucescu, in conflict cu un jucator?! Fotbalistul a fost dat afara dupa doar o luna de la revenirea la echipa!
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Septembrie 2020, 15:08
Data actualizarii: Marti 22 Septembrie 2020, 15:10

Un jucator de la Dinamo Kiev a fost dat afara dupa meciul cu FC Lvov, la doar o luna dupa revenirea in Ucraina. 

Potrivit publicatiei Sport.ua, Mircea Lucescu a avut o disputa cu Artem Kravets la finalul partidei din campionat, iar ulterior fotbalistului i-a fost reziliat contractul. Kravets se intorsese pe 20 august la Dinamo Kiev, dupa doua sezoane petrecute in Turcia. 

Contractul sau era valabil pana in 2022, insa i-a fost reziliat de presedintele clubului, Igor Surkis. 

Ulterior, fotbalistul in varsta de 31 de ani a dezvaluit pe contul sau de Instagram ca intr-adevar s-a despartit de club, negand conflictul cu Lucescu sau Surkis. 

"Nu m-a dat nimeni afara! Cat de mult imi 'plac' asemenea povesti din interior. Din cauza unor asemenea amatori, oamenii au o atitudine negativa fata de presa. Nu doar ca e o minciuna ordinara, ci si ca incearca sa denigreze conducerea clubului si antrenorul inaintea unui meci atat de important" a fost mesajul atacantului. 

El si-a completat declaratia intr-un interviu acordat site-ului oficial al clubului: "Am 31 de ani, vreau sa ma lupt pentru un loc la echipa nationala si sa joc la Euro. Iata obiectivul meu. Insa am nevoie de meciuri. Dupa ce am vorbit cu antrenorul, am realizat ca va fi dificil sa reusesc la Dinamo. Nu ma plâng nici de Mircea Lucescu, nici de Igor Surkis, ne-am despartit amiabil. Am inteles pozitia lor. 

Am petrecut o luna la Dinamo si chiar mi-au placut antrenamentele si sfaturile date de Mircea Lucescu jucatorilor. Kiev e casa mea, dar daca nu joci esti deziluzionat, iar timpul petrecut cu familia nu compenseaza aceasta dezamagire.

Sper ca Mircea Lucescu sa readuca succesul la Dinamo Kiev. Imi doresc ca echipa sa se califice in grupele Ligii Campionilor. Ne-am despartit prieteni. Indiferent ce s-a intamplat, voi ramane un fan al lui Dinamo", a punctat Kravets.

Cel mai probabil, el va reveni in Turcia, potrivit jurnalistilor ucraineni. 

Pentru Dinamo Kiev urmeaza meciul cu Gent, din preliminariile Champions League. Partida este programata miercuri, de la ora 22:00. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!