'LUNETISTUL' Mihaila, cel mai bun jucator al Parmei in meciul cu Lazio! Ce a scris presa din Italia dupa primul gol al romanului

valentin mihaila Cupa Italiei Lazio Parma Stranieri 'LUNETISTUL' Mihaila, cel mai bun jucator al Parmei in meciul cu Lazio! Ce a scris presa din Italia dupa primul gol al romanului
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Ianuarie 2021, 09:36
Data actualizarii: Vineri 22 Ianuarie 2021, 09:39
Valentin Mihaila a reusit primul sau gol in Italia, in meciul contra lui Lazio din optimile de finala ale Cupei Italiei. 

Fotbalistul a fost desemnat de jurnalistii italieni cel mai bun jucator al Parmei in confruntarea cu Lazio. Cei de la Sport Parma i-au acordat cea mai mare nota, 7, romanului care a reusit sa il ingenuncheze pe goalkeeper-ul gazdelor, comparandu-l cu un lunetist. 

"Mihaila e rapid, siret, combativ si mereu la panda. A fost cel mai inspirat dintre cei trei atacanti ai Parmei. A inscris un gol si a avut o ocazie senzationala in care mingea a lovit bara transversala. E un baiat de mare perspectiva", au scris italienii. 

De asemenea, si jurnalistii de la Eurosport Italia i-au acordat lui Mihaila cea mai mare nota, 7, notand ca acesta s-a facut remarcat in mai multe ocazii. 

"In mediocritatea meciului, romanul a iesit in evidenta in mai multe randuri. Cand Lazio s-a deconcentrat, el a fost cel care a preluat echipa in a doua jumatate. A lovit transversala si a reusit un gol egalizator frumos. Este una dintre putinele detalii fericite din aceasta perioada de la Parma", au mentionat cronicarii. 

In plus, si antrenorul Roberto D'Aversa s-a aratat incantat de prestatia fostului mijlocas al Craiovei. Acesta a declarat ca Mihaila are un potential enorm.

"Nu cred ca e importanta varsta unui jucator. Mihaila are un potential enorm, dar trebuie sa se imbunatateasca din punct de vedere fizic. Ai nevoie de un fizic bun pentru a face fata in Serie A.

El a venit aici cu o accidentare, dar a trecut peste si are potential. Nu se pune problema de varsta aici, nu conteaza ce varsta are un jucator, asta a demonstrat-o si Dejan Kulusevski, a venit de la Primavera si a facut diferenta", a spus Roberto D'Aversa, potrivit Parmalive.

Urmatorul meci al Parmei este programat duminica, de la ora 21:45, in compania celor de la Sampdoria. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!