GALERIE FOTO Roger Federer și-a pierdut statutul de miliardar: cum a rămas fără 52 de milioane în câteva zile

Roger Federer și-a pierdut statutul de miliardar: cum a rămas fără 52 de milioane în câteva zile Stiri

Roger Federer, lovit de o mișcare bruscă a pieței.

Inclus de Forbes pe lista miliardarilor din lumea sportului, elvețianul Roger Federer a suferit un șoc în plan financiar, în ultimele zile.

Averea sa totală estimată a scăzut sub pragul de un miliard de dolari, după ce acțiunile companiei sale, On, au pierdut nouăsprezece procente, în valoare, în urma publicării previziunilor de vânzări pentru a doua parte a anului, notează Punto de break.

Acțiunile firmei deținute de Roger Federer au scăzut cu 19%

Prețul acțiunilor On a scăzut cu 19%, iar pierderea a însemnat o scădere de aproximativ 52 de milioane de dolari, în averea fostului tenismen profesionist, retras din activitate cu douăzeci de titluri de mare șlem în palmares.

2026 este primul an în care Roger Federer a apărut pe lista miliardarilor, alcătuită de Forbes. Chiar dacă averea sa estimată a scăzut de la 1,1 miliarde de dolari americani până la circa 952 de milioane, Federer continuă să aibă succes economic prin compania On, care vinde echipament și încălțăminte sportivă.

Roger Federer

  • Nadal Federer Discutie Cupa Laver

Andrei Pavel: „Roger mi-a stricat un an. Dacă nu îl întâlneam pe 'urâtul ăsta', ar fi fost altfel.”

În emisiunea Poveștile Sport.ro, Andrei Pavel și-a amintit de victoria obținută în fața lui Roger Federer, dar și de partidele pe care le-a cedat în favoarea elvețianului.

„Cneazul” crede că Federer i-a ciobit unul dintre cei mai buni ai carierei sale, 2004.

„L-am bătut prima oară, după care am jucat încă de 7 ori. Ce mi-a lipsit ca să-l mai înving de câteva ori a fost puțină încredere.

Roger mi-a stricat un an, 2004. Jucam foarte bine, eram în formă. În prima jumătate de an, am jucat de 4 ori cu el. La două săptămâni distanță l-am întâlnit la Cupa Davis, după care la Rotterdam, după care în sferturi la Dubai, iar după alte două săptămâni, la Indian Wells și Miami. Dacă nu îl întâlneam pe „urâtul ăsta”, anul acela ar fi fost altfel. Dar mă bucur că am avut șansa să joc cu el și la acest nivel,” a spus Andrei Pavel, în exclusivitate pentru SPORT.RO

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!