VIDEO Au apărut imaginile! Momentul în care Britney Spears este lovită de bodyguard-ul baschetbalistului 

Britney Spears NBA Victor Wembanyama Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 08 Iulie 2023, 09:05
Data actualizarii: Sambata 08 Iulie 2023, 09:06

Britney Spears a fost lovită de bodyguard-ul unui renumit jucător de baschet când încerca să se apropie de acesta. 

Victor Wembanyama (19 ani) este prima alegere în draft-ul NBA din 2023, astfel că are parte de extrem de multă atenție în ultimul timp. Baschetbalistul evoluează pentru  San Antonio Spurs, iar recent a fost implicat într-un scandal major, după ce bodyguard-ul său a lovit-o pe Britney Spears. 

Incidentul s-a petrecut în lobby-ul unui hotel din Las Vegas, când artista se îndrepta spre sportiv, care mergea către restaurant, însoțit de un om de pază. Cel din urmă a lovit-o pe cântăreață, care a depus plângere la poliție în acest sens. După incident, Wembanyama a declarat că bodyguard-ul a reacționat după ce persoana respectivă alergase după el și l-a cuprins din spate, în timp ce varianta cântăreței a fost că doar îl atinsese pe spate. 

Momentul în care Britney Spears este lovită 

Publicația TMZ a intrat în posesia clipului filmat de cineva aflat la fața locului, în care se vede cum Britney aleargă după baschetbalist și îl strigă, iar când ajunge la el și îl atinge, bodyguard-ul acestuia o lovește cu palma peste față. În acel moment, cineva strigă „Hei, este Britney Spears”, însă sportivul nu se întoarce în niciun moment, continuându-și drumul către restaurant.  

Britney Spears, lovită de bodyguard-ul lui Victor Wembanyama

Britney a scris pe Instagram despre întâmplarea traumatizantă prin care a trecut, dezvăluind care este versiunea sa asupra faptelor. 

„Experiențele traumatizante nu sunt noi pentru mine și am trecut prin destul de multe. Nu am fost pregătită pentru ce mi s-a întâmplat. Am recunoscut un atlet în lobby-ul hotelului meu când mă îndreptam spre cină. Apoi am mers către un restaurant de la un hotel diferit și l-am văzut din nou. 

Am decis să îl abordez și să îl felicit pentru succesul pe care îl are. Era foarte multă gălăgie, așa că l-am bătut pe umăr pentru a-i atrage atenția. Am văzut declarația jucătorului care a spus că 'l-am apucat pe la spate', însă doar l-am atins pe umăr. Bodyguardul său m-a lovit în față cu dosul palmei fără să se uite înapoi, în fața mulțimii. Aproape m-a lăsat inconștientă și a făcut ca ochelarii să îmi cadă de pe ochi. 

Sunt asaltată tot timpul de oameni. De fapt, în acea seară am fost înconjurată de un grup de cel puțin 20 de fani. Securitatea mea nu a lovit pe niciunul dintre ei. 

 

Povestea este jenantă pentru a fi împărtășită, însă s-a scris deja despre asta. Cu toate astea, cred că e important să o împărtășesc și să transmit persoanelor publice să seteze un exemplu și să trateze pe toată lumea cu respect. Prea multă violență fizică se desfășoară în această lume, des în spatele ușilor. Sprijin toate victimele și mă gândesc la voi toți!! Încă nu am primit scuze publice de la jucător, bodyguardul său sau reprezentanții, sper să facă asta. 

Prețuiesc dragostea și sprijinul pe care le primesc în acest moment. Mulțumesc autorităților din Las Vegas pentru sprijin”, a scris Britney Spears pe Instagram. 

Reacția lui Victor Wembanyama după incidentul cu Britney Spears

Întrebat despre incident, Wembanyama a relatat versiunea sa: „Nu m-am putut opri. Persoana respectivă mă striga: 'Sir, sir' și m-a apucat de la spate. Nu am văzut ce s-a întâmplat pentru că mergeam drept și nu m-am oprit. M-a apucat din spate, nu m-a atins pe umăr, m-a apucat din spate. Știu doar că bodyguard-ul a împins-o. Nu știu cu câtă forță, însă a împins-o. Nu m-am oprit să mă uit, mergeam să mă bucur de cină”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!