Doar trei puncte îi despart pe primii doi clasați înaintea etapei decisive din Capitală. Aurelian Andronache conduce clasamentul general cu 46 de puncte, la volanul unui monopost Wolf GB Thunder, urmat de Adrian Teslovan, care a adunat 43 de puncte cu un Hyundai i20 N Rally2. Cu 33 de puncte, Dragoș Savloschi, tot pe un Wolf GB Thunder, păstrează șanse mai mici la trofeul suprem.
Indiferent de rezultatul final, sezonul 2026 va aduce un nou nume pe lista campionilor absoluți ai competiției deoarece niciunul dintre cei trei pretendenți nu a mai cucerit acest titlu în Super Rally.
Câte o victorie pentru fiecare pretendent
Echilibrul luptei pentru titlu se regăsește și în rezultatele acestui sezon. Fiecare dintre cei trei candidați a câștigat câte o etapă: Dragoș Savloschi s-a impus la Alba Iulia, Adrian Teslovan a încheiat pe primul loc la Hunedoara, iar Aurelian Andronache a câștigat la Timișoara.
Trofeul UniCredit Leasing, ajuns la ediția a noua, aduce finala sezonului pe circuitul stradal amenajat în jurul Sălii Palatului și al Palatului Regal.
Finala de la București îi mai aduce la start și pe Costel Cășuneanu, Radu Benea, Simone Tempestini și Jerome France, într-o întrecere în care miza campionatului se întâlnește cu lupta pentru victoria de etapă. Invitatul special al evenimentului este belgianul Corentin Starck, campion național absolut al Belgiei la viteză în coastă. Acesta va pilota un model Mitjet, prezența sa fiind posibilă prin parteneriatul cu Jerome France.
Nouă ediții la București
Lansat în 2018, cu o primă ediție desfășurată în zona Aviatorilor, Trofeul UniCredit Leasing a ajuns la a noua ediție. Pentru al patrulea an consecutiv, întrecerea are loc pe traseul special amenajat în jurul Sălii Palatului și al Palatului Regal.
Leo Borlovan a câștigat etapa bucureșteană de anul trecut, după ce Simone Tempestini se impusese la edițiile din 2023 și 2024. Ultima ediție desfășurată în zona Arcului de Triumf, în 2022, i-a revenit lui Jerome France.
Spectatorii vor putea urmări și patru modele Dacia 1300, care vor efectua tururi demonstrative de-a lungul zilei, fără a participa la concurs. Prezența lor face parte din Dacia Revival, proiect lansat în 2019 de Federația Română de Automobilism Sportiv pentru readucerea modelelor istorice românești în competițiile oficiale, inclusiv în cele de viteză în coastă.
Un nou campion într-o competiție ajunsă la al zecelea sezon
Povestea Super Rally a început în 2017, cu o ediție-pilot organizată în centrul Craiovei. De-a lungul celor zece sezoane, competiția a ajuns la Timișoara, Alba Iulia, Deva, Târgu Mureș, Mangalia, Craiova, București și Hunedoara.
Primul titlu i-a revenit lui Vlad Cosma, în 2018, urmat de Costel Cășuneanu, în 2019. În 2020 nu s-a acordat titlul, iar următoarele trei sezoane au fost câștigate de Jerome France. Leo Borlovan a devenit apoi campion în 2024 și 2025.
Duminică, această listă va primi un nou nume: Andronache, Teslovan sau Savloschi.
Campionatul Național de Super Rally powered by Napoleon Games este organizat de AMC Racing, clubul fondat de Mihai Leu și condus în prezent de Anna Leu, alături de Federația Română de Automobilism Sportiv.
Partenerul media oficial al sezonului este PRO TV, iar toate manșele de concurs ale finalei vor putea fi urmărite în direct pe PRO ARENA și VOYO.