Jurnaliștii ruși susțin că noile modificări ale Cartei Olimpice reprezintă un dezavantaj pe termen lung, oferind Kievului un argument pentru a bloca definitiv însemnele naționale.
Portalul rus Sport.ru a analizat deciziile recente ale Comitetului Olimpic Internațional (CIO) privind Carta Olimpică, ajungând la concluzia că organizația condusă de Thomas Bach a întins o cursă sportivilor din Rusia. Potrivit jurnaliștilor de la Moscova, deși regulamentul interzice acum suspendarea atleților pe criterii de cetățenie, tabăra adversă a găsit rapid o breșă pentru a forța excluderea însemnelor statale.
Tactică schimbată la Kiev
Presa rusă a remarcat o schimbare de abordare din partea Ucrainei, care pare să fi acceptat participarea sportivilor ruși sub statut neutru, dar care se concentrează acum exclusiv pe interzicerea simbolurilor. Rușii au oferit exemplul Federației Ucrainene de Gimnastică Ritmică (UFG), care a folosit chiar noile reguli de la Lausanne pentru a-și susține cauza.
„1. UFG susține pe deplin și salută deciziile celei de-a 146-a sesiuni a CIO.
2. Prin urmare, sprijinindu-se pe principiile dreptului internațional, inclusiv dreptul sportiv internațional, și pe structura actualizată a CIO, UFG cere ca organizațiile sportive internaționale să excludă complet simbolurile naționale pentru sportivii din Federația Rusă și Belarus”, a transmis forul ucrainean, citat de Sport.ru.
Publicația este de părere că de acum înainte adversarii sportivilor din Rusia vor folosi constant aceste prevederi pentru a le anula identitatea națională. „Participarea rușilor nu mai este pusă la îndoială. Acum, răuvoitorii se vor lupta cu îndârjire pentru a nu permite întoarcerea drapelului și a imnului”, a scris jurnalistul Alexander Shulgin.
Incidentul de la Cluj-Napoca, amintit de ruși
În același material, jurnaliștii ruși au readus în discuție un episod recent petrecut în România. Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a blocat afișarea steagurilor Rusiei și Belarusului la o competiție de gimnastică ritmică.
„A explicat decizia copiind exact declarația federației ucrainene de profil. Ai noștri s-au supărat și au plecat. Au făcut bine, acum nu se va mai putea trece sub tăcere”, a mai precizat autorul articolului, subliniind că Ucraina se agață de orice șansă pentru a le pune piedici sportivilor ruși la competițiile care urmează.