Surpriză! "Don Carlo" a avut o dezvăluire neașteptată la conferința de presă. Ce a transmis antrenorul lui Real Madrid

Carlo Ancelotti Aurelien Tchouameni Don Carlo Real Madrid Rudiger Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 15 Iulie 2022, 13:12
Data actualizarii: Vineri 15 Iulie 2022, 13:12

Real Madrid a câștigat campionatul și trofeul Ligii Campionilor în stagiunea trecută și este gata să reia totul de la capăt în noul sezon.

În această perioadă de mercato, gruparea blanco i-a adus pe Santiago Bernabeu pe Antonio Rudiger și Aurelien Tchouameni, iar Carlo Ancelotti a dezvăluit că nu mai are nevoie de alți jucători. 

Chiar dacă Gareth Bale, Marcelo, Luka Jovic și Isco au părăsit formația madrilenă, "Don Carlo" este sigur că deține o echipă puternică și nu vrea să mai transfere.

„Nu pot vorbi despre transferuri, dar am spus deja că totul s-a terminat. Nu mai semnăm pe nimeni. Suntem bine așa cum suntem”, au fost cuvintele tehnicianului de pe Bernabeu la o conferință de presă, potrivit Marca.

Ce a spus Ancelotti despre Rudiger și Tchouameni

Rudiger este cotat la 40 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, și a fost adus liber de contract de la Chelsea în această vară. În schimb, Tchouameni i-a costat pe spanioli 80 milioane de euro, iar Ancelotti a avut câteva cuvinte speciale de spus despre cei doi.

„Transferurile făcute până acum aduc calitate grupării. Ele sunt tot ce am găsit mai bun pe piață. Rudiger este un fundaș central excepțional, la fel ca Tchouameni. E tânăr și are foarte mult potențial”, au mai spus Ancelotti, potrivit aceleiași surse de mai sus.

Real Madrid în stagiunea trecută

Formația de pe Santiago Bernabeu a terminat detașată pe prima poziție în clasamentul campionatului intern. 86 de puncte au strâns madrilenii în 38 de meciuri în La Liga, surclasând rivala FC Barcelona la 13 puncte distanță. 

În Champions League, Real Madrid a avut un parcurs remarcabil. Au eliminat PSG (3-2), Chelsea (5-4) și Manchester City (6-5), înainte să dispute finala împotriva lui Liverpool. Spaniolii au învins trupa de pe Anfield cu 1-0, grație reușitei lui Vinicius din minutul 59 și și-au adjudecat al 14-lea trofeu al Ligii.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!