Marca a aflat planul pus la cale de Real Madrid pentru fereastra de mercato din iarnă

Real Madrid Galatasaray Mauro Icardi Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Decembrie 2023, 17:53
Data actualizarii: Miercuri 20 Decembrie 2023, 18:15

Real Madrid este gata să facă un transfer spectaculos în perioada de mercato din iarnă.

Calificată în optimile UEFA Champions League și implicată în lupta pentru titlu din La Liga, Real Madrid vrea să-și întărească flancul ofensiv în perioada de mercato din iarnă cu un vârf. Carlo Ancelotti a pus ochii pe un atacant cu CV impresionant, anunță publicația spaniolă Marca.

Real Madrid, gata să facă un transfer spectaculos

Este vorba despre Mauro Icardi (30 de ani), care evoluează de mai bine de un an la Galatasaray

Turcii l-au cumpărat definitiv de la PSG în această vară, pentru zece milioane de euro, iar sud-americanul a semnat un contract valabil până în 2026 cu campioana en-titre din Superlig.

În acest sezon, Icardi este cel mai bun marcator al lui Galatasaray, cu 17 goluri și șase pase decisive în 25 de meciuri, în toate competițiile.

CV-ul lui Mauro Icardi. Crescut de Barcelona, idol la Milano

La Inter Milano, Icardi a evoluat în 219 partide și a marcat de 124 de ori, cifră la care se adaugă și 29 de pase decisive. 

În vara anului 2020, Inter și-a vândut golgheterul pentru 50 de milioane de euro la PSG, dar evoluțiile sud-americanului pe Parc des Princes au fost sub așteptări.

Site-urile de specialitate îl evaluează pe Mauro Icardi la 17,5 milioane de euro. Acesta a făcut junioratul la Barcelona și a mai jucat în cariera sa și pentru Sampdoria, de unde a plecat la Inter.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!