Messi ramane! Ce conditie i-a pus lui Laporta pentru a semna prelungirea cu Barcelona

Leo Messi fc barcelona Joan Laporta Spania BREAKING NEWS | Messi ramane la Barcelona! Ce conditie i-a pus lui Laporta pentru a semna prelungirea
Abel Lorin
Data publicarii: Joi 29 Aprilie 2021, 17:44
Data actualizarii: Vineri 30 Aprilie 2021, 01:07

'Telenovela Messi' e aproape de final. Leo si-a anuntat sefii ca va ramane la FC Barcelona!

TVE ssustine ca Messi i-a transmis lui Joan Laporta ca va continua pe Camp Nou si dupa finalul acestui sezon. In schimbul prelungirii, Messi a cerut garantii ca Barcelona va face mutari importante pe piata transferurilor, astfel incat clubul sa revina in prim-planul Champions League dupa doi ani modesti.

Messi a fost aproape sa plece de la Barca acum 9 luni, cand a cerut sa devina liber in baza unei clauze din contractul sau. Presedintele de atunci, Bartomeu, s-a opus, amenintand cu un razboi de durata in instanta. Pentru a evita un conflict, Messi le-a refuzat pe PSG si Man City si a ramas inca un an cu Barca. Cum forma echipei s-a imbunatatit pe masura ce meciurile au trecut, iar Laporta, un apropiat de-ai lui Messi, a fost ales presedinte, Leo si-a schimbat planurile de viitor. E de asteptat ca Messi (33 de ani) sa continue in La Liga cel putin doi ani.

Tatal lui Messi, Jorge, s-a intalnit cu Joan Laporta si i-a comunicat pretentiile fiului sau. Messi e dispus sa-si micsoreze salariul din prezent, dar vrea un angajament ferm ca Barca va face achizitii pentru a se lupta sa castige Champions League la anul.

Leo Messi are 667 de goluri in 773 de meciuri in tricoul Barcelonei, pentru care a debutat la prima echipa in sezonul 2004-2005.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!