Atacantul lui Real Madrid a vorbit despre venirea lui Mbappe: ”Chiar am discutat despre asta în vestiar”

Real Madrid Joselu Spania Spania Kylian Mbappe
Eduard Muntean
Data publicarii: Marti 10 Octombrie 2023, 20:08
Data actualizarii: Marti 10 Octombrie 2023, 20:27

Mbappe se află în ultimul an de contract cu PSG, iar zvonurile despre venirea francezului la Real au fost tot mai frecvente.

Joselu (33 de ani) a fost împrumutat în această vară de Espanyol formației de pe Santiago Bernabeu pentru doar jumătate de milion de euro. Atacantul născut în Germania s-a adaptat perfec la Real Madrid, pentru care a înscris deja de cinci ori sub comanda lui Carlo Ancelotti.

Performanțele lui Joselu la Real i-au adus acestuia locul în naționala Spaniei. Luis de la Fuente și-a consilidat locul, iar Joselu este favorit la a prelua poziția de titular, după ce Ferran a gafat în meciul cu Granada, iar Lamine Yamal s-a accidentat chiar înaintea dublei cu Scoția și Norvegia.

Vrei să rămâi la Real Madrid
Chiar dacă sunt doar împrumutat, sunt la clubul vieții mele. Sper să fie posibil să rămân.

În ceea ce privește Real Madrid... Ce atu are Bellingham?
Bellingham este un jucător care are mult de crescut pentru că s-a născut pentru a juca la Real Madrid. El ne oferă ceva diferit față de un mijlocaș sau un playmaker, sau cum vreți să îi spuneți. Este un jucător care este cu picioarele pe pământ atât în vestiar, cât și în afara lui, este foarte iubit de fani și de noi, datorită felului său de a fi. Este un jucător care va avea cifre foarte bune și va intra în istorie la Real Madrid.

Credeați că va veni Mbappé?
Au fost momente în vestiar când părea că este foarte aproape, apoi au fost zile în care părea că nu va veni. Într-un vestiar se vorbește mereu despre orice. Niciodată nu știi adevărul, pentru că nu știi despre ce se vorbește între cluburi. Dar au fost momente în care părea că va veni.

Ce ai simțit când a plecat Benzema?
Cred că oricum Real va mai aduce încă un atacant. Madridul este întotdeauna foarte pretențios și vrea să îi aducă pe cei mai buni. Am fost fericit pentru că eram deja în lot și știam cu ce pot contribui la echipă.

Joselu a reușit cinci goluri în nouă meciuri de campionat până în acest moment și a fost un jucător cheie în a asigura locul de lider Realului înainte de pauza competițională, alături de Jude Bellingham. Mai mult decât atât, Carlo Ancelotii și-a arătat încrederea pentru Joselu, pe care l-a titularizat în victoriile din UCL cu Union Berlin, 1-0 și Napoli, 3-2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!