EXCLUSIV Cât costă combustibilul consumat la o etapă de viteză în coastă: la ce preț vede Marco Leu să ajungă litrul de benzină în 2027

Publicitate

Marco Leu a arătat abilități speciale, în primul an în care a participat la campionatul național de viteză în coastă.

Marco Leu a fost invitatul lui Andru Nenciu în emisiunea Poveștile Sport.ro, cu câteva săptămâni înainte de a ieși, oficial, campion național la viteză în coastă, în proba debutanților.

Fiul fostului campion național la raliuri și-a dezvoltat și intensificat interesul pentru această disciplină a sporturilor cu motor, ajungând acum să își propună noi progrese care i-ar putea asigura trecerea la probele de pilotaj profesionist.

Benzina de curse utilizată de Marco Leu costă 6 euro / litru

În exclusivitate la Poveștile Sport.ro, Marco Leu a dezvăluit și cât de mari sunt costurile acoperite pentru combustibilul consumat în timpul curselor.

Marco Leu a explicat că, înainte de curse, piloții, împreună cu staff-ul, calculează exact cantitatea de combustibil necesare pe durata competiției, pentru a-și maximiza eficiența aerodinamică.

Costuri de peste 1250 de lei, doar pe combustibil, la o etapă de viteză în coastă

Costul unui litru de benzină de competiție ajunge la 6 euro, potrivit lui Marco Leu, în consecință, participarea la o etapă ajunge, doar din punctul de vedere al costurilor plătite pentru combustibil, la peste 1250 de lei.

Întrebat în emisiunea Poveștile Sport.ro cât va costa litrul de benzină în 2027, Marco Leu a oferit răspunsul care este pe buzele tuturor pasionaților de automobile:

„Eu sper să coste mai puțin,” a punctat Marco Leu, înainte de a explica prețurile plătite pentru a putea concura în probele de viteză în coastă.

„Benzina de curse cu care mergem este 6 euro litrul. La viteză în coastă, încercăm să calculăm exact benzina cu care mergem. Contează fiecare kilogram. La o etapă, se ard cam 40-50 de litri cu mașina mea,” a dezvăluit Marco Leu.

Publicitate

Centurile câștigate de Mihai Leu, inspirație pentru fiul său

Marco Leu păstrează cu mare grijă centurile câștigate de tatăl său în boxul profesionist. De fiecare dată când le vede, e motivat să tragă și mai tare pentru visul său, de a ajunge tot mai sus în cariera din automobilism.

„În locuința de la Hunedoara avem o sală de sport, iar acolo avem o zonă specială unde sunt expuse toate trofeele lui. Practic, când pedalez pe bicicleta din sala de sport, îmi place să mă uit la ele. Mă motivează.

Împreună cu mama le păstrăm cu mare grijă... am și arhivat câteva înregistrări cu el. În primăvară am făcut rost de un video, ne-am uitat la câteva casete cu momente interesante din cariera lui”, a dezvăluit Marco Leu la Poveștile Sport.ro, despre trofeele lui Mihai Leu.

Marco Leu

  • Pov sport marco leu fragment mihai leu
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!