OPINIE | Gabriel Chirea, despre debutul in preliminariile CM 2022: "10 lucruri remarcate in meciul cu Macedonia de Nord"

opinie gabriel chirea Echipa Nationala de Fotbal Mirel Radoi preliminarii CM 2022 romania macedonia de nord Opinii
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 26 Martie 2021, 12:45
Data actualizarii: Vineri 26 Martie 2021, 13:38

Am debutat cu dreptul in preliminariile Campionatului Mondial din 2022, dar bucuria ar trebui sa fie moderata, pentru ca meciul cu Macedonia de Nord a scos la iveala aceleasi vechi probleme ale "tricolorilor". 

1. Desi se spune ca avem probleme in aparare, de fapt cea mai dificila dilema a lui Mirel Radoi este alcatuirea echilibrata a liniei de mijloc. Cu multi jucatori cu profil ofensiv, invatati la echipele in Liga 1 sa nu se retraga in aparare, sa nu isi urmareasca omul direct in marcaj si incapabili sa sustina un ritm de presing sustinut, va fi greu sa inregistram o partida fara gol primit impotriva unor echipe de la nivelul Macedoniei de Nord in sus. Lipsa de combativitate a linie de mijloc a nationalei se vede cel mai bine in ultima jumatate de ora a meciurilor, cand echipa fie se lungeste pe 50-60 de metri, fie se comprima in imediata apropiere a careului mare, pentru ca altfel nu poate stopa atacurile adverse. 

2. Cel mai nevralgic punct al echipei ramane zona din fata fundasilor centrali. Greselile stoperilor si spatiile mari lasate intre ei au avut loc cand au trebuit sa urce cu omul din marcaj 5-10 metri, in loc ca el sa fie preluat de mijlocasii centrali defensivi. Singurii inchizatori clasici din lotul selectionat pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania si Armenia sunt Alexandru Cretu si Ovidiu Popescu, dar primul a fost menajat pentru marele efort din meciul cu Germania si al doilea a fost reprofilat fundas dreapta. Daca Stanciu, Marin, Cicaldau sau Bicfalvi sunt retrasi fortat in aceasta zona, desi sunt mai eficienti la constructie, alti jucatori care ar putea umple acest gol sunt Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Marius Marin (Pisa), Alexandru Mateiu (CSU Craiova) sau chiar capitanul Vlad Chiriches, care pare sa aiba calitati mai bune de mijlocas defensiv decat de stoper. Postul de inchizator este dintre cele mai banale din fotbal, dar, in acelasi timp, printre cele mai importante. Pentru ca nu poti sa driblezi, sa pasezi, sa sutezi si sa te remarci prea mult, ci trebuie doar sa deposedezi si sa strici atacurile adverse, pozitia nu are stralucire si multi o evita sau nu indeplinesc sarcinile cu succes.   

3. Pe cat de grave sunt problemele in zona defensiva, pe atat de mare este potentialul ofensiv al nationalei Romaniei. Poate ca Valentin Mihaila a stralucit la partida cu Macedonia de Nord, la debutul in tricoul nationalei de seniori, dar toti jucatorii de atac au evoluat bine, cu o mentiune speciala pentru Dennis Man si Florin Tanase. Poate doar Maxim a intrat putin desconcentrat si a pierdut prea usor cateva mingi care puteau duce la contraatacuri periculoase. Insa, din pacate pentru talentele noastre, fotbalul modern se raporteaza mai mult la rezultate, kilometri alergati, deposedari si pase complete, decat la driblinguri, pase cu calcaiul si brizbrizuri.  

4. In afara de faza la care a luat in brate mingea pasata de Nicolae Stanciu, la mijlocul reprizei secunde, Florin Nita a avut o evolutie decenta, desi are doar trei meciuri jucate la nationala si exista o presiune in plus pe el fata de restul coechipierilor. A scos ce se putea scoate, iar golurile nu i se pot imputa in mod special, fiind mai degraba urmarea unor greseli de marcaj la nivelul jucatorilor din fata sa, respectiv fundasi centrali si inchizatori.  

5. Desi depune un efort fizic fantastic la meciurile nationalei Romaniei, Nicolae Stanciu nu joaca la intregul lui potential si nici nu o va face prea curand. Folosit la Slavia Praga pe un post mai avansat, in linia de trei mijlocasi ofensivi, el este coborat la lot pe o pozitie de inchizator sau cel mult coordonator de joc. Cu Florin Tanase si Ianis Hagi preferati pe postul din fata sa, lui Stanciu i se inchide spatiul necesar pentru a putea pasa decisiv sau a suta, trebuind sa se multumeasca cu o munca de "salahor" la mijlocul terenului. 

6. Emotiile de pe finalul meciului cu Macedonia de Nord in privinta rezultatului vin mai degraba pe fondul unui egoism al jucatorilor de atac, decat pe greselile din aparare. La scorul de 2-0, macedonenii au avut cateva minute de uluire si "tricolorii" au beneficiat de trei-patru ocazii mari de gol, dar fotbalistii lui Radoi au preferat, aproape de fiecare data, sa finalizeze singuri faza, desi aveau coechipieri mai bine plasati. Atacantii Keseru si Puscas ar fi trebuit sa fie capatul majoritatii actiunilor ofensive ale Romaniei si s-au zbatut sa se demarce, dar ei au fost ocoliti sistematic de pasa decisiva. Gesturile lor de frustrare si reprosurile verbale fata de modul in care au curs fazele arata ca ceva nu e in ordine in modul in care atacam, iar mult clamatul egoism pozitiv al jucatorilor de atac e, in cele mai multe momente, unul cu impact negativ pe tabela.    

7. La fel ca in cazul nationalei de tineret, si reprezentativa de seniori are probleme la fazele fixe, instalandu-se panica la cornerele sau loviturile libere ale adversarilor. Fie ca vorbim de marcajul ineficient, fie de miscarea jucatorilor in dinamica fazei, fie de comunicarea dintre coechipieri, e clar ca o minge centrata bine ne pune mari probleme defensive. Intr-un fotbal cu valori tot mai comprimate, modul in care te descurci la fazele fixe poate face decisiv diferenta dintre victorie si infrangere. 

8. Desi a stat pe tusa aproape trei luni in ultimul an si nu a fost intr-o forma extraordinara, Florinel Coman a fost introdus titular cu Macedonia de Nord si a suferit o accidentare musculara destul de grava, fiind schimbat dupa doar 10 minute de joc. Coman ajunge din nou pe mana medicilor, fiindu-i puse sub semnul intrebarii aportul in lupta pentru titlu la FCSB si participarea la JO de la Tokyo, iar selectionerul are un gol in lot in perspectiva partidelor cu Germania si Armenia. Radoi a preferat sa cheme la lot un jucator aflat inca in perioada de recuperare, in loc sa ii selectioneze pe Mitrita, Baluta, Nistor, Deac sau alt jucator valid 100%, de care putea fi sigur ca se afla intr-o forma fizica si medicala buna. 

9. In cele noua meciuri cu Mirel Radoi selectioner, Romania a luat gol in toate, in afara de cel cu Norvegia, castigat la masa verde, 3-0, dupa ce nordicii au avut mai multe infectari de Covid-19 si nu au putut face deplasarea la Bucuresti. In aceasta perioada, am intalnit Austria (3-2, 0-1), Norvegia (0-4) si Irlanda de Nord (1-1, 1-1), in Nations League 2020-2021, Islanda (1-2, semifinala baraj calificare Euro 2020), Belarus (5-3, amical) si Macedonia de Nord (3-2, preliminarii CM 2022). Am dat 14 goluri si am primit 16, in conditiile in care nu am intalnit niciuna dintre fortele fotbalului european. Daca sare in ochi ceva din aceasta insiruire de rezultate e ca avem in continuare o problema defensiva. Sau ca nu avem jucatori care sa ne sigileze poarta si sa ne aduca rezultate fara emotii si atunci selectionerul se descurca cum poate, incercand sa faca echipa sa marcheze mai multe goluri decat primeste. 

10. Daca vom evolua contra Germaniei in aceeasi maniera ca in meciul cu Macedonia de Nord avem putine sanse sa incurcam nationala lui Joachim Low, existand chiar premizele sa pierdem la un scor destul de mare. In faza unui adversar mai experimentat, mai bine pregatit fizic, tehnic si tactic decat macedonenii, cu un joc mult mai complex, cu posibilitati mai mari ofensive si cu jucatori mai buni in duelurile unu la unu, orice pasa gresita, ezitare defensiva, marcaj incorect sau lejer se poate transforma intr-o ocazie de gol la poarta noastra. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!