„În Liga C ne este locul!” Nicolae Stanciu, realist după ce România a retrogradat! Ce a spus despre victoria cu Bosnia

Nicolae Stanciu Echipa Nationala România - Bosnia și Herțegovina Nationala
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Marti 27 Septembrie 2022, 00:02
Data actualizarii: Marti 27 Septembrie 2022, 00:06

„Tricolorii” s-au impus cu Bosnia și Herțegovina, scor 4-1, însă au retrogradat în Liga C. 

Naționala României a câștigat cu Bosnia, ultimul meci din grupele Nations League, însă victoria Finlandei cu Muntenegru i-a trimis pe „tricolori” pe ultimul loc. Nicolae Stanciu (29 ani) a fost căpitanul naționalei în duelul din Giulești, bifând al doilea meci pentru „tricolori” din septembrie, după revenirea din China.

Nicolae Stanciu: „Despre retrogradare spun sincer, înseamnă că atât am meritat!” 

Căpitanul naționalei a vorbit la finalul meciului despre victoria obținută, dar și despre retrogradarea echipei în Liga C, punctând că echipa își merită locul în care se află, dacă a ajuns să retrogradeze.

„Meritam să câștigăm cu Finlanda, cred eu. Despre faptul că am retrogradat, spun sincer, înseamnă că atât am meritat anul acesta, de urna a treia vom fi când va începe următoarea campanie din Liga Națiunilor, acolo ne este locul, dar vom face tot posibilul să ieșim de acolo și să ne calificăm la Campionatul European. 

Cu multe rezerve și fără nicio grijă, au câștigat grupa, pentru cine era mai greu să joace, pentru ei sau pentru noi? Acum că am câștigat 4-1, o să zică că au venit cu rezervele. Nu am dreptul să vorbesc despre ce s-a întâmplat în martie și iunie, nu am fost. Dar vorbesc despre acele două meciuri, vreau să îi felicit pe băieți, am avut sub control meciurile, ar fi trebuit să câștigăm și cu Finlanda. 

Vreau să le mulțumesc și fanilor că ne-au susținut și sper să rămână alături de noi în campania de calificare spre Euro. S-a văzut o îmbunătățire a jocului, a relațiilor de joc, cred că am schimbat puțin impresia cu aceste două rezultate. 

Nu știu dacă l-am convins pe domnul Iordănescu, am spus și mai devreme, din 2016 de când am debutat și până acum s-au schimbat vreo 5 antrenori, nu e ușor nici pentru noi, dar sper să rămână cât mai mult alături de noi”, a declarat Nicolae Stanciu la finalul meciului. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!