EXCLUSIV Un cunoscut om de fotbal sârb apără gestul ultrașilor români: "Voi nu ați ieșit de pe teren când s-a strigat 'țiganii' în Kosovo!"

România - Kosovo galerie romania kosovo kosovo serbia Zvonko Milojkovic Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Septembrie 2023, 10:06
Data actualizarii: Joi 14 Septembrie 2023, 10:07

"Tricolorii" au fost la câteva minute distanță să piardă meciul la "masa verde", pentru că ultrașii au taxat existența unui stat nerecunoscut diplomatic de România. 

Impresarul sârb Zvonko Milojkovic, un bun cunoscător al României și al fotbalului românesc și un excelent vorbitor de limbă română, spune că bannerul "Basarabia e România, Kosovo je Srbija" i-a uns la suflet pe sârbi, pentru care chestiunea separării teritoriale a regiunii sudice este o rană deschisă. Acesta acuză și o atitudine provocatoare a oaspeților. 

"Toată lumea e bucuroasă, toată lumea spune că românii sunt frații noștri"

"La noi a fost primit ca ceva extraordinar ce au făcut cei din galeria României. Toată lumea e bucuroasă, toată lumea spune că românii sunt frații noștri. Eu, personal, zic doar atât: jos pălăria! Mă bucur mult și că ați câștigat meciul.  

Suntem vecini, Serbia și România nu au avut niciodată probleme, nu am avut niciun război. Totdeauna am fost ca frații, ne-am înțeles foarte bine. Drept dovadă că Regina Maria s-a căsătorit cu regele Alexandru al Iugoslaviei. Eu vorbesc și limba, am stat mult în România, știu asemănările dintre cele două popoare.

"Cum se poate juca cu o țară care nu există? Cum au intrat jucătorii din Kosovo în țara voastră?"

Am văzut ce s-a scris prin presa străină, dar nu se supără nimeni când jucați cu Franța, cu Anglia, cu alții, și galeria lor strigă într-una 'țiganii, țiganii'. Am înțeles că și în Kosovo s-a strigat la fel, dar echipa României nu a mai ieșit de pe teren. România nu a recunoscut Kosovo, e o politică a statului român. 

Cum se poate juca cu o țară care nu există? Dacă România nu recunoaște Kosovo, de ce au fost puși în aceeași grupă? Eu nu știu cum au intrat jucătorii din Kosovo în țara voastră, pentru că pașapoartele lor nu sunt recunoscute acolo. Poate unii au din Albania, din Serbia sau alte țări, dar unii au și din Kosovo. Au intrat ilegal în România?

"Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată, niciodată nu vom recunoaște Kosovo ca țară!"

Problema adevărată e că îi recunoaște FIFA și suntem obligați, și Serbia, și România, și alții, să jucăm împotriva lor. Dacă refuzăm să jucăm, ne exclud FIFA și UEFA din cupele europene, din preliminariile mondiale și europene. Ne exclud de peste tot, mai putem să jucăm doar între noi.

Chestiunea Kosovo e o rană deschisă pentru sârbi. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată, niciodată nu vom recunoaște Kosovo ca țară! Nu există nicio persoană în Serbia care să facă așa ceva!", a declarat impresarul sârb pentru Sport.ro

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!