Tricolorii au condus-o pe Bosnia prin golul lui Daniel Bîrligea din minutul 17, însă repriza a doua a aparținut gazdelor. Dzeko a egalat în minutul 49, cu un șut deviat de Marius Marin, iar Bajraktarevic a trimis o bijuterie în vinclu în minutul 80. Eliminarea lui Denis Drăguș a rupt echilibrul finalului, iar Tabakovic a stabilit scorul în prelungiri.

Neluțu Sabău, în locul lui Mircea Lucescu la națională? Replica antrenorului

Eșecul scoate definitiv România din lupta pentru locul 2. Echipa lui Mircea Lucescu va încheia preliminariile pe poziția a treia și va merge la baraj datorită Ligii Națiunilor, unde o așteaptă adversari de top.

Ioan Ovidiu Sabău, proaspăt liber de contract după despărțirea de U Cluj, a analizat situația pentru GSP. „Am făcut o repriză excelentă, puteam câștiga fără emoții. Eliminarea lui Drăguș ne-a rupt mental. Ridică piciorul spre minge, adversarul intră din spate. Decizia putea fi alta”, a spus Sabău.

În spațiul public a apărut întrebarea dacă Mircea Lucescu ar trebui înlocuit până la baraj. Sabău respinge categoric ideea.

„Nu cred că trebuie schimbat. Cu ce jucători ar face altcineva mai mult? Trebuie să analizăm profesionist, fără atacuri. Domnul Lucescu are tot ce îi trebuie. Nu a uitat meseria”, a spus tehnicianul.

Întrebat direct dacă ar prelua naționala, răspunsul lui a fost ferm: „Nu. Nu și nu. Trebuie să fim echilibrați. E ușor să judeci din tribună.”

România își va afla adversara de la baraj pe 20 noiembrie. Sabău speră la un duel cu Polonia sau Ucraina. „Sunt echipe accesibile acum”, crede fostul internațional.