Edward Iordănescu se teme să nu piardă un jucător important pentru națională: „Mă nenorocește!” Fotbalistul visează să joace afară, selecționerul nu vrea să audă: „Sper să nu iasă!”

edward iordanescu China FCSB florin tanase Nationala Edi Iordănescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Februarie 2022, 16:25
Data actualizarii: Luni 14 Februarie 2022, 16:28

Campionatul Chinei ar putea avea doi fotbaliști români, după ce Nicolae Stanciu s-a înțeles cu o grupare din prima ligă. 

Mijlocașul român a plecat de la Slavia și a semnat cu nou-promovata Wuhan Three Towns. Transferul lui Stanciu în Asia îi scade șansele de a prinde convocări la echipa națională, fiind astfel o lovitură pentru Edward Iordănescu, iar fostul jucător al campioanei din Cehia nu ar fi singurul român care poate evolua în China. 

După cum www.sport.ro a dezvăluit recent, și Florin Tănase, căpitanul și golgheterul FCSB-ului, are o propunere din China. Jucătorul de 27 de ani își dorește de mai bine de un an să prindă un transfer în străinătate, însă niciuna dintre oferte nu s-a concretizat. Interesul chinezilor este unul real, iar Tănase ar putea pleca de la FCSB, dacă este achitată clauza de reziliere de 3 milioane de euro. 

Edward Iordănescu nu vrea ca Tănase să plece 

Selecționerul a vorbit despre posibila plecare a lui Tănase, dezvăluind că nu își dorește ca transferul să se realizeze, prin prisma pierderii care ar reprezenta-o pentru echipa națională. Iordănescu l-a avut sub comandă pe căpitanul roș-albaștrilor în perioada petrecută la FCSB și a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului. 

Antrenorul a vorbit însă de cazul lui Stanciu, punctând că transferul în China nu îi va afecta selecția și va căuta să gestioneze altfel situația lui, așa cum probabil se va întâmpla și în cazul unui posibil transfer al lui Tănase. 

„Jucător cu o cultură bună tactică şi recunosc că îi ţin aşa degetele încrucişate să nu prindă contractul în China, că dacă prinde… după ce a prins Nicuşor şi pleacă şi el, pentru că ştiu că are ceva interes din China, mă nenoroceşte, dar sper să nu iasă”, a declarat Edi Iordănescu pentru as.ro

Declarațiile lui Edward Iordănescu în legătură cu convocarea lui Stanciu 

„E cam departe China. Chiar i-am spus că mi-a făcut o zi proastă atunci când am primit vestea (n.r - transferul lui Nicolae Stanciu la Wuhan): 'Ce faci, fugi de mine?'. Că noi am lucrat împreună, am ținut legătura, dar, din punctul meu de vedere, nu iese din circuit.

Vom încerca să gestionăm altfel. Vor fi 4 jocuri în 12 zile, nu vei putea folosi oricum aceiași jucători, vom apela la un sistem controlat de rotație și e posibil să îl vedem în jocul al doilea sau al treilea, nu în primul”, a spus Edward Iordănescu la Ora Exactă în Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!