"Am plans! Toti fotbalistii viseaza la nationala!" Vasile Mogos, in premiera la nationala! Cum s-a caracterizat si cu ce echipa din Romania tine: "Nu vorbesc despre mine, vorbesc pe teren"

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Octombrie 2019, 17:28
Data actualizarii: Luni 07 Octombrie 2019, 17:32

Vasile Mogos a fost convocat in premiera la echipa nationala. El joaca in Serie B, la Cremonese.

Vasile Mogos a ajuns in cantonamentul echipei nationale. El a vorbit la sosirea in Romania.

"E o placere foarte mare sa fiu aici, sunt bucuros! Abia astept sa incep aceasta aventura! Sper sa ajut cat de mult pot echipa nationala! Cand esti mic e greu sa crezi in chestiile astea! Dar cu multa munca...ajungi sa te gandesti ca iti poti indeplini visurile.

Fanii vor vedea cine sunt. Nu-mi place sa vorbesc despre mine, eu vorbesc pe teren, apoi lumea trebuie sa vorbeasca.

Eu cred ca avem multe sanse sa obtinem rezultate bune. Abia astept sa ajung in cantonament. Il cunosc pe Puscas, am jucat contra lui. Am jucat si contra lui Radu cand era la Avellino. L-am cunoscut si pe Chiriches.

Eu am tinut cu Vasluiul. Din pacate, stiti si voi cum s-a terminat...

Mi-a spus si mie fratele meu ca nu vom avea spectatori. Suporterii sunt al 12-lea jucator! Dar si cu copiii in tribune va fi frumos.

Nu stiu ce o sa fac cand o sa ajung in cantonament. Am plans putin cand am primit convocarea. E un vis...toti fotbalistii viseaza la asta. Si tata a plans. El a plecat de multi ani in Italia si a plans cand a aflat ca voi juca la nationala", a spus Vasile Mogos.

Cine este Vasile Mogos

Vasile Mogos se afla de mai mult timp in vederile selectionerului.

Vasile Mogos (26 de ani) este fundasul lui Cremonese in Serie B, Italia. Mogos are in acest sezon sase prezente in tricoul lui Cremonese si a reusit sa marcheze doua goluri. A mai jucat in Italia la Asti, Real Vicenza, Delta Porto Tolle, Lumezzane, Teramo, Reggiana si Ascoli. Mogos evolueaza pe postul de fundas dreapta si a fost de mai multe ori pe lista preliminara a convocatilor, insa de data asta a prins lotul final pentru meciurile cu Insulele Feroe si Norvegia din 12, respectiv 15 octombrie.

Mogos a ajuns in Italia la 6 ani, impreuna cu familia lui si a fost nevoit sa munceasca in timp ce se pregatea si pentru viata de fotbalist pentru a-si castiga traiul:

"Jucam, dar si munceam. Lucram in vie si am fost si ospatar. Nu mi-e rusine de munca", spunea Mogos.

Contra spunea despre Mogos intr-un interviu: "E puternic! E si foarte inalt! Foarte puternic in duelurile 1 la 1. Nu e foarte ofensiv. Trebuie urmarit in continuare. Sa vedem in functie de ce necesitati avem, daca va fi o solutie pentru echipa nationala."

Vasile Mogos, condamnat in Italia

Fotbalistul a fost implicat si intr-un incident neplacut in vremea cand juca la Reggiana. Alaturi de mai multi colegi, Federico Angiulli, Simone Calvano, Otin Lafuente si Jacupo Manconi, acestia au fost implicati intr-o bataie la finalul anului 2016 intr-un club de noapte. Toti jucatorii au fost condamnati la doi ani de inchisoare cu suspendare si au fost pusi sub subraveghere timp de doi ani.

Meciurile Romaniei cu Insulele Feroe si Norvegia vor fi pe 12 si 15 octombrie, in direct la PRO TV.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!