Jurgen Klopp, antrenorul-record! Ce a reușit tehnicianul lui Liverpool în meciul cu Villarreal + Ce a declarat după victorie 

Jurgen Klopp Liverpool uefa champions league Villarreal Liga Campionilor
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 28 Aprilie 2022, 07:57
Data actualizarii: Joi 28 Aprilie 2022, 07:59

Liverpool s-a impus în meciul de pe teren propriu cu Villarreal din manșa tur a semifinalelor UEFA Champions League, 2-0. 

„Submarinul galben” nu a reușit să facă față presiunii de pe Anfield, astfel că a cedat în a doua repriză, cu două goluri marcate de 'cormorani' în intervalul a două minute. Pervis Estupinan și-a deviat mingea în propria poartă, în minutul 53, iar apoi Sadio Mane a reușit să îl învingă pe Geronimo Rulli în minutul 55. 

Record pentru Jurgen Klopp după victoria de pe Anfield

Liverpool a bifat astfel a noua victorie în UEFA Champions League, record pentru club în competițiile europene, fiind excluse meciurile din preliminarii. Mai mult, Jurgen Klopp a reușit să doboare un record important în duelul de pe Anfield. Antrenorul neamț are patru victorii în toate cele patru meciuri disputate de echipele sale pe teren propriu în semifinalele competiției. 

Doar doi antrenori mai dețin un astfel de record, Marcello Lippi și Ottmar Hitzfeld, informează Opta. Mai mult decât atât, Klopp are 50 de victorii obținute în Champions League din postura de antrenor principal, din faza grupelor până în finală. 

Declarațiile lui Jurgen Klopp după meciul cu Villarreal: „Rezultatul e periculos!” 

Antrenorul „cormoranilor” a vorbit la finalul partidei, arătându-se reticent față de scorul de pe tabelă, punctând că este un rezultat „periculos”. 

„Este un rezultat periculos. Cât mai e de muncă? Tot. Nu s-a întâmplat nimic încă, așa stau lucrurile. Este 2-0 la pauză și trebuie să stai mereu în alertă și 100% în starea corectă. Trebuie să jucăm a doua jumătate așa cum am făcut-o și în prima, ca și cum nu e nimic de apărat. Dacă faci asta, imediat obții avantajele pe care le-ai avut și înainte. 

Știm că mergem acolo și va fi o atmosferă înșelătoare pentru noi, diferită față de cea din această seară. Întotdeauna e la fel. Dacă ne înving cu un rezultat care îi duce în finală, merită asta. Dacă nu, atunci noi merităm. Am făcut un meci foarte bun, acum jucăm din nou în șase zile și trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți. 

Cheia victoriei a stat în modul în care am jucat, în modul în care ne-am apărat cu Villarreal și în modul în care am atacat. Mi-a plăcut prima jumătate, sincer să fiu. Era clar că trebuie să continuăm așa, cu Villarreal când există un moment în care să scape de presiune pot deveni o amenințare rapid. 

Este intens pentru noi să jucăm în acest mod, însă e intens și pentru adversar să se apere împotriva noastră. Pentru noi, provocarea a fost să rămânem pozitivi în acele momente și să încercăm, să eșuăm, să încercăm, să eșuăm, dar să continuăm cu aceeași mentalitate”, a declarat Jurgen Klopp la finalul partidei. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!