Ce au un comun Dinamo si Barcelona? Ambele SUFOCATE de Liverpool pe Anfield: "Ti se ridica pielea pe tine!" EXCLUSIV

Dinamo Barcelona Champions League Liverpool Liverpool - Barcelona Liga Campionilor Ce au un comun Dinamo si Barcelona? Ambele SUFOCATE de Liverpool pe Anfield: "Ti se ridica pielea pe tine!" EXCLUSIV
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Mai 2019, 13:34
Data actualizarii: Miercuri 08 Mai 2019, 13:42

Dinamovistii au simtit pe pielea lor ce inseamna atmosfera sufocanta de pe Anfield in Cupa Campionilor. 

Costel Orac (60 ani) si-a amintit de „dubla” din semifinalele Cupei Campionilor Europeni din 1984. Dupa ce eliminasera pe Hamburger SV, campioana Europei in sezonul precedent, dinamovistii s-au luptat cu „cormoranii” pentru un loc in finala de la Roma. In afara de atmosfera superba de pe Anfield si de forta trupei britanice, Orac isi aminteste si de prestatia mizerabila a arbitrului elvetian Andre Daina, care avea sa fie la centru, un an mai tarziu, si la tragedia de pe Stadionul Heysel, la finala CCE dintre Juventus si Liverpool.

„Centralul”a validat golul lui Liverpool, desi a fost inscris neregulamentar, l-a suspendat fara motiv pe Andone pentru meciul retur, desi nu primise avertisment in timpul partidei, dar nu i-a acordat nici macar cartonas galben lui Souness, care l-a lovit cu pumnul pe Movila si i-a provocat acestuia o dubla fractura de maxilar. Frustrarea dinamovistilor, primii romani ajunsi intr-o semifinala de CCE, a fost cu atat mai mare cu cat finala cu AS Roma parea la indemana.

Cum vi s-a parut revenirea lui Liverpool cu Barcelona?

A fost un meci foarte placut, mi-a placut foarte mult. Nu credeam ca Liverpool poate reveni, mai ales ca nu jucau Salah, Firmino si Keita, aveau cateva probleme de lot si scorul din tur fusese destul de sever. Stiam cam care va fi atmosfera pe stadion, dar intalneau Barcelona lui Messi si nu le dadeam mari sanse. Nici macar un moment nu m-am gandit ca se pot califica, dar asta e principala calitate a lui Liverpool, nu se dau batuti niciodata. Este unul dintre meciurile care raman in memorie peste ani, ne va ramane mult timp in amintire. Nu a fost doar o rasturnare de scor incredibila, a fost si un joc foarte deschis si foarte spectaculos.
 

Ce va mai reamintiti din „dubla” cu Liverpool din 1984?

De reamintit imi amintesc tot, nu am cum sa uit, dar nu e o amintire tocmai placuta.

 


"FANII LOR CANTAU 'YOU'LL NEVER WALK ALONE' DE TI SE RIDICA PARUL PE TINE"

In ’84, cum a fost meciul de pe Anfield?

A fost un meci foarte greu. Gazonul era foarte bun, ca si astazi, asta a fost primul lucru care m-a impresionat, calitatea gazonului. Ei intai construiesc infrastructura si apoi vor sa faca performanta, nu invers, ca la noi. Era un club mare in Anglia, un club de traditie, si stadionul era ireprosabil pentru acei ani. Cel mai mult m-a impresionat la Liverpool ca stadionul avea tribunele atat de aproape de gazon, fara gard, fara nimic. Tot ce se scanda si tot spectacolul pe care il facea publicul, pe tot stadionul, nu doar galeria, ca la noi, era o presiune in plus. Era ca un vacarm, se auzea foarte tare si te marca, daca nu erai obisnuit cu asa ceva. Pentru mine a fost impresionant. Fanii lor cantau "You'll Never Walk Alone" de ti se ridica parul pe tine.

Meciul cum s-a desfasurat?

Meciul a fost echilibrat, ne-am revenit rapid in uluiala Anfield-ului. Am primit un gol la finalul primei reprize, dupa o faza fixa, culmea, de la cel mai scund jucator al lor, Sammy Lee, care avea 1,70m, ca si mine. Era foarte scund, nu stiu cum a dat golul ala, pentru ca erau jucatori foarte inalti pe teren. Dupa golul lor, puteam egala prin Augustin, care a trimis mingea in bara. M-a surprins negativ arbitrajul. La golul lor, arbitrul ne-a aratat fluierul, dar englezii au batut mai repede si golul a fost acordat, desi am protestat vehement impotriva neregulii. S-a mai intamplat o chestie urata, care nu cred ca se va mai intampla in fotbal la acest nivel sau nu am mai auzit eu sa se intample. Dupa meci, ne-am trezit ca l-am pierdut pe Andone pentru meciul retur. Fara sa primeasca cartonas, fara sa fie eliminat, fara sa faca nimic. S-a primit notificare de la UEFA ca Andone, care era titular in centrul apararii, a fost suspendat, nici nu stiu motivul, ca ar fi lovit pe cineva sau asa ceva. In schimb, in timpul meciului, Souness l-a lovit pur si simplu cu pumnul in fata si i-a rupt maxilarul lui Lica Movila. I-a dat un croseu de i-a rupt maxilarul in doua locuri. Nu a luat cartonas galben, nu a luat nimic. Deci, noi am pierdut doi titulari, Andone si Movila, din cauza arbitrajului. Stiu ca suna romaneste sa dam vina pe arbitraj, dar erau vremuri cu comunism si capitalism si cred ca conta din ce parte a Cortinei de Fier vii.


 

ORAC, CA MESSI: GOL DIN LOVITURA LIBERA CONTRA LUI LIVERPOOL

Returul cum s-a desfasurat?

Au condus ei, a dat Rush gol dupa vreo 10 minute. Apoi am egalat noi, in minutul 40, inainte de pauza. Am dat eu gol din lovitura libera, de pe la 25 de metri. La acea vreme eu bateam lovituri libere, cornere, ma ocupam cu fazele fixe. A fost distanta perfecta cat sa ridic mingea peste zid si sa marchez. A fost o realizare personala importanta, dar, din pacate, nu a adus calificarea echipei. Apoi, cu 5 minute inainte de final, a marcat Rush al doilea gol. S-a jucat pe un teren foarte rau, era mocirla pentru ca plouase foarte mult. Cred ca starea gazonului i-a avantajat pe ei, erau mai obisnuiti cu un asemenea potop si erau si mai puternici fizic. M-a surprins foarte mult si atmosfera de la Bucuresti, desi fostul stadion „23 August” avea pista de atletism si tribunele erau foarte departe de gazon. Suporterii nostri au inteles importanta meciului si au facut o atmosfera la fel de frumoasa ca in Anglia, ne-au incurajat pana in ultima secunda.

V-a impresionat vreun jucator din acea echipa a lui Liverpool in mod special?

Nu aveau un Platini, Zico sau Maradona, dar echipa era extraordinar de puternica si de bine asezata in teren. Era, practic, o selectionata a Marii Britanii. Din ce tin minte, Gillespie, Hansen, McGregor, Nicol, Souness, Wark si Dalglish erau scotieni. Ian Rush era galez, iar in 1983-1984 cred ca a avut cel mai bun sezon al lui. Beglin, Lawrenson, Robinson si Whelan erau irlandezi. Grobbelaar era printre primii 3 portari din lume, dar juca pentru Zimbabwe, iar pentru Anglia evoluau Kennedy, Neal, Thompson si Lee. Era o superputere in Europa. Ganditi-va cum ar fi sa aiba Liverpool acum cei mai buni jucatori din toate tarile Marii Britanii...


 

"CRED CA DINAMO '84 ERA CEL PUTIN LA NIVELUL STELEI '86"



A ramas cea mai mare performanta din istoria europeana a lui Dinamo...

Da. In acel sezon am trecut de Kuusysi Lahti, Hamburg si Dinamo Minsk. Meciurile din „dubla” cu Hamburg, care era detinatoarea trofeului, cred ca sunt printre cele mai frumoase jucate de o echipa romaneasca in cupele europene. Finala a fost echilibrata, Liverpool a castigat cu AS Roma, pe Olimpico din Roma, dupa 1-1 si lovituri de departajare. Cred ca puteam juca de la egal la egal cu AS Roma. Ar fi avut avantajul terenului propriu, dar vedeti ce s-a intamplat la Sevilla...

Simtiti mandrie cand va ganditi la acel sezon?

Sigur ca da. Am fost prima echipa romaneasca care a jucat semifinala de Cupa Campionilor Europeni. Mai avusese Craiova o semifinala de Cupa UEFA, dar cred era o cu totul alta competitie, din punct de vedere al prestigiului. Am eliminat fosta campioana si am fost eliminati greu de viitoarea campioana, deci ne-am descurcat mai mult decat onorabil. In acel an castigasem si campionatul si Cupa Romaniei. In Divizia A am terminat peste Craiova Maxima, poate cea mai buna echipa din Provincie din istorie, peste Steaua, care avea echipa aproape formata pentru Sevilla ’86, si Sportul Studentesc al lui Hagi si Iorgulescu. In finala Cupei am invins Steaua. E greu de facut comparatii, dar cred ca Dinamo ’84 era cel putin la nivelul Stelei ’86, daca nu peste. Dinamo a dominat clar fotbalul romanesc intre 1981 si 1984.

Cand va uitati acum la diferenta intre echipele romanesti si ce se joaca afara, ce sentiment incercati?

Pot sa spun nu ca am batut pasul pe loc, ci ca am regresat de-a binelea. Daca bateam pasul pe loc, insemna ca echipele noastre nu jucau semifinale sau finale de cupe europene, dar erau an de an in grupele competitiilor si sa puneau ceva probleme acolo. Nu ne mai calificam decat rar si trebuie sa jucam 2-3-4 tururi preliminare, doar ca sa ajungem acolo. Am regresat si am regresat mult. Cauzele sunt multe si le stie toata lumea.


Citeste si: INCIDENT pentru Messi in aeroportul din Liverpool! Fanii Barcei s-au intors impotriva lui dupa eliminarea RUSINOASA din Liga

"V-am spus ca sunt periculosi cormoranii" Internetul a EXPLODAT dupa victoria lui Liverpool cu Barcelona. Cele mai tari glume. FOTO

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!