„Asta e cea mai mare problemă de când am venit!” Iordănescu, prima conferință după infectarea cu Covid-19. Ce a declarat

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 29 Octombrie 2021, 18:33
Data actualizarii: Vineri 29 Octombrie 2021, 18:38

Edward Iordănescu a susținut prima conferință de presă după ce a fost infectat cu Covid-19.

Absent de la meciul cu CS Mioveni din campionat, după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, Edward Iordănescu s-a întors pe banca tehnică a echipei, iar acum este gata să obțină o nouă victorie în campionat. Tehnicianul a vorbit despre perioada de absență, problemele de la echipă și a prefațat și duelul cu FC Argeș. 

„Mă simt foarte bine să revin, mi-a lipsit această perioadă, mi-au lipsit băieții, mi-a lipsit munca, dar a trebuit să trec și prin această situație. Cred că cel mai tare m-a apăsat faptul că, stând acasă, în izolare, am simțit că nu pot să ajut așa cum ar trebui și nu pot să fiu lângă băieți, departe de ei. Am avut încredere totală în partea de staff care mi-a rămas sănătoasă și a rămas alături de ei, sunt sigur că în linii mari, obiectivele antrenamentelor s-au atins. 

Din păcate, cu foarte puțini jucători, știți și situația celor care au fost și sunt în continuare cu probleme. Vreau să spun că nu doresc niciunei echipe din fotbalul românesc să treacă prin perioada prin care am trecut noi, din toate punctele de vedere. Cei care ne-au condamnat sau care au avut în minte fel și fel de scenarii, au fost într-o eroare gravă. Din păcate nu am putut să ne antrenăm cum trebuie, nu am putut să facem fotbal și a trebuit să ne adaptăm situației extrem de complicate”, a spus Iordănescu la conferință. 

„Asta este cea mai mare problemă a mea!”

Întrebat dacă nu se teme de un posibil recul după pauza lungă de la echipă, fără meciuri oficiale, Edward Iordănescu a oferit un răspuns sincer. 

„Sunt lucruri care mă neliniștesc pentru că lumea trebuie să înțeleagă un anumit aspect. Pentru orice antrenor e o problemă atunci când nu are mai mulți jucători și printre ei jucători foarte importanți pentru echipă. Când am venit, parcă a fost un blestem, tot timpul numai probleme, problemele medicale pe care le-am găsit, probleme care au apărut după, acum a venit și situația cu Covid-ul și ne-a pus la pământ, efectiv. 

Lumea trebuie să înțeleagă că cea mai mare problemă pentru mine este că prea mulți jucători au ieșit din procesul de pregătire. Pauză foarte mare și științific vorbind, sunt studii, două săptămâni de stat separat, înseamnă minimum 3-4 săptămâni de muncă pentru a-i aduce la o formă acceptabilă. Mai mult, nu am luat în calcul problemele mai importante de sănătate, am avut și jucători care au avut mai mult de suferit, care resimt și vor resimți în continuare. Avem jucători care încă au probleme să respire, au reintrat în procesul de antrenament. 

Asta este cea mai mare problemă a mea, de când am venit, nu am putut să mă bucur măcar de o zi în care să fim în formulă completă la antrenament și când începusem să recuperăm din accidentați, care în continuare numărul este foarte mare, a venit problema aceasta. Asta ne afectează, nu am putut să jucăm un amical, să întreținem cât de cât forma sportivă pentru cei care au fost implicați în antrenamente”, a adăugat antrenorul. 

Mai multe declarații de ale lui Iordănescu

•  despre meciul cu FC Argeș: „Ne așteaptă un meci foarte greu, și pentru că adversarul este de un nivel bun spre foarte bun, traversează o perioadă foarte bună, dar și pentru că noi venim după toate aceste probleme și cu jucători pe care nu îi vom putea folosi. 

FC Argeș a arătat foatre multe lucruri bune, nu au mai pierdut de pe 28 august, de 9 meciuri nu au mai pierdut. Dacă vedeți pe un clasament al jocurilor în deplasare, e pe locul 2. Toate astea ne pun în gardă, suntem conștienți că ne așteaptă un joc extrem de important și greu în același timp. Vom avea în față o echipă care a arătat multe lucruri bune, e meritul jucătorilor, dar și al celor doi antrenori, care se ocupă și sunt cu multă calitate. Andrei și Mihai sunt doi antrenori care demonstrează lucruri foarte bune, promit foarte mult. 

Cu siguranță vom suferi, dar obiectivul rămâne victoria, cele trei puncte și dacă le voi reuși rămân extrem de mulțumit”. 

• despre meciul cu Farul: „Până la meciul cu Farul suntem în pericol la meciul cu FC Argeș, nu îmi permit luxul să mă gândesc la prea mult timp. La cum îi cunosc pe Gică Hagi și pe Gică Popescu, la cât au luat și cât au dat fotbalului, sunt sigur că își doresc să ne învingă, dar își doresc să o facă pe teren. 

Nu sunt informat, din ce informații am știu că au 37-38 de jucători pe lista A și B, sunt suficienți jucători, nu știu să aibă probleme majore cu Covid-ul, nu îmi fac griji că nu vor să se joace meciul”. 

• mesaj pentru fani: „Muncim să îi bucurăm, dăm totul să îi mulțumim, e greu să fim departe de ei, am fi avut nevoie de ei. După ce că am avut toate problemele mai facem și deplasări inclusiv la jocurile de acasă, jucăm pe unde apucăm și nu este ușor. Mai mult, în continuare pe lângă cei cu Covid sunt 7 jucători care au probleme medicale. 

Cred că din toată situația trebuie să ieșim cu un lucru bun, cu încredere, să ne recuperăm”.  

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!