EXCLUSIV Transfer ratat în mod inexplicabil de Dinamo. Jucătorul a semnat cu altă echipă din Liga 1: "Tatăl lui e dinamovist"

Dinamo Hermannstadt Kevin Ciubotaru Marius Maldarasanu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 16 Septembrie 2023, 18:40
Data actualizarii: Sambata 16 Septembrie 2023, 18:42

Dinamo a fost nevoită să lucreze cu un buget redus în perioada de mercato. Astfel au ajuns sub comanda lui Ovidiu Burcă (43 de ani) jucători liberi, unii fiind tineri de perspectivă.

Foarte aproape de Dinamo a fost și fundașul stânga Kevin Ciubotaru (19 ani). Acesta a trecut probele și ar fi trebuit să semneze un contract valabil până la finalul sezonului. Numai că mutarea a picat în ultimul moment, iar Kevin Ciubotaru a semnat în cele din urmă cu Hermannstadt.

Kevin Ciubotaru a lăsat Dinamo pentru Hermannstadt

Antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu (48 de ani), a povestit într-un interviu acordat pentru Sport.ro despre aducerea lui Ciubotaru. Trecut pe la juniorii lui Parma, Rapid Viena și Rangers, tânărul fundaș a semnat până în 2026 cu trupa din Sibiu. 

Măldărășanu spune că discuțiile cu Dinamo s-au blocat în ultimul moment, iar clubul său a profitat: "Din câte știu, tatăl lui ar fi dinamovist și l-a îndrumat spre Dinamo. Acolo au întârziat lucrurile, dar asta nu ne privește pe noi.

Nouă ne-a fost propus și ne-am interesat despre el, dar decizia să vină la noi a fost a lui. Este un copil talentat și în viitorul apropiat îl vom arunca și pe el în luptă. Are unele lucruri de pus la punct din punct din vedere tactic", a declarat Marius Măldărășanu, pentru Sport.ro.

Kevin Ciubotaru a fost folosit până acum într-un singur meci oficial, în Cupa României. El a evoluat 120 de minute în duelul cu Unirea Slobozia din play-off, scor 5-2, după prelungiri.

Fundașul stânga născut la Roma mai are la activ două prezența în echipa UEFA U19 a celor de la Rangers. El a evoluat până acum pentru reprezentativele U15 și U16 ale României.

Dinamo a rămas fără dublură

Rămasă fără Kevin Ciubotaru, Dinamo are în acest moment un singur fundaș stânga de meserie. Este vorba despre Costin Amzăr (20 de ani). Alți fundași laterali sunt Gabriel Moura (35 de ani) și David Irimia (17 ani), care evoluează pe flancul drept.

Un alt jucător tânăr de perspectivă adus de Dinamo din străinătate în această vară este Dennis Politic (23 de ani). Venit gratis de la Cremonese, Politic s-a impus rapid în primul 11 și a devenit unul dintre cei mai importanți oameni din atacul lui Dinamo.

Dinamo ocupă locul 12 în Liga 1, cu 8 puncte adunate în 9 etape. În această rundă, "Câinii" au pierdut pe teren propriu contra echipei FCU Craiova, scor 0-1, pe Arena Națională.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!