FOTO Raul Opruț, la Universitatea Craiova? Reacția ironică a lui Măldărășanu

Marius Maldarasanu FC Hermannstadt Superliga Superliga
Vali Andronescu
Data publicarii: Miercuri 04 Ianuarie 2023, 14:49
Data actualizarii: Miercuri 04 Ianuarie 2023, 14:55

FC Hermannstadt a plecat în cantonament în Antalya, Turcia, pentru a se pregăti de restartul Superligii.

Prezent la aeroport, alături de alți antrenori precum Adrian Mutu sau Liviu Ciobotariu, tehnicianul celor de la FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a vorbit, printre altele, despre depunctarea sibienilor, problemele financiare și despre situația lui Raul Opruț (DETALII AICI), fundașul stânga care se află din vara anului 2019 la echipă.

Raul Opruț, la Universitatea Craiova? Reacția ironică a lui Măldărășanu

Totodată, antrenorul a încercat să clarifice cum stau lucrurile și cu sosirea lui Dani Coman la echipă și a precizat că obiectivul Hermannstadt-ului, în ciuda faptului că ar fi putut ocupa un loc de play-off la sfârșitul anului calendaristic, rămâne evitarea retrogradării.

„(n.r. despre punctele anulate) Nu știu, așteptăm, eu am mai spus-o. Sunt punctele noastre, sunt puncte muncite, dar așteptăm decizia TAS și dacă decizia este nefavorabilă vom vedea ce vom face și cum vom gestiona această situație. Dar cred că vom primi punctele înapoi.

(n.r. Cu banii s-au rezolvat?) Nu prea e normal să vorbesc eu și am tot făcut-o și din bun simț pentru voi și ca lumea să știe. Nu, lucrurile sunt foarte în regulă. Ne deranjează foarte tare că situația este dificilă sau total schimbată de situația de la Gaz Metan și Clinceni de anul trecut. De asta nu acceptăm depunctarea asta. Lucrurile sunt în regulă cum nu s-a mai întâmplat de mult timp aici.

Obiectivul este să rămânem în Superligă, știți foarte bine că nu am făcut foarte multe transferuri și am rămas pe același lot. O să luăm meci de meci, o să adunăm puncte, asta s-a întâmplat și la ultimele meciuri. Campionatul e echilibrat din punctul meu de vedere, orice echipă poate bate pe oricine și invers.

(n.r. despre Opruț) Astăzi am auzit că e ziua lui, face 25 de ani și am zis că trebuie să-l vindem repede că altfel nu mai luăm nimic pe el. Nu știu, eu ca antrenor sunt subiectiv, nu aș vrea să plece niciun jucător, acum am fost fotbalist și știu foarte bine ce înseamnă când ai o ofertă foarte bună, mintea pleacă în altă parte. Dacă ar fi să fie bine pentru club și pentru jucător, nu m-aș opune. Și în cazul lui și în cazul lui Paraschiv. Am rămâne subțiri și ar trebui să aducem ceva, dar în perioada din iarnă e foarte dificil.

(n.r. Dani Coman) Nu știm, am înțeles că sunt discuții. Ne-am bucura, că ne e greu fără președinte, sunt oameni puțini în club. Am gestionat bine, dar ar fi un plus dacă s-ar întoarce”, a spus Marius Măldărășanu.

Primul transfer din această iarnă pentru Hermannstadt! Jucătorul de la Sepsi a semnat 

Cristian Bărbuț (27 ani) este noua „achiziție” a lui Hermannstadt, după cum a anunțat clubul prin intermediul unui comunicat. Jucătorul și-a reziliat înțelegerea cu Sepsi și a semnat cu gruparea sibiană. 

„Bine ai venit la FCH, Cristi Bărbuț!

Extrema dreapta în vârstă de 27 de ani este primul transfer FCH în această pauză competițională și vine din postura de jucător liber de contract.  În prima parte a acestui campionat, fotbalistul originar din Timișoara a evoluat în 14 partide pentru Sepsi OSK, oferind 2 pase de gol. Cristi Bărbuț este cotat la suma de 600.000 euro pe site-urile de specialitate, iar pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Poli Timișoara, ACS Poli și Universitatea Craiova. Are în palmares 3 Cupe ale României și o Super Cupă a României.

Cristi Bărbuț va purta tricoul cu numărul 20 la FCH”, se arată în anunțul clubului. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!