Piturca devine Ferguson de Romania: "O sa ma ocup de tot! Vreau titlul si grupele Ligii!" Primul interviu dupa ce a semnat cu Craiova si ce se va intampla cu Papura

Victor Piturca Corneliu Papura Craiova Liga 1 Superliga Piturca devine Ferguson de Romania: "O sa ma ocup de tot! Vreau titlul si grupele Ligii!" Primul interviu dupa ce a semnat cu Craiova si ce se va intampla cu Papura
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 22 August 2019, 17:29
Data actualizarii: Joi 22 August 2019, 17:34

Victor Piturca este noul manager general al Craiovei! El spune ca "se va ocupat de tot ce inseamna echipa de fotbal" si ca are ca obiectiv titlul si accederea in grupele UEFA Champions League.

Victor Piturca (63 de ani) a semnat astazi cu Universitatea Craiova. El a preluat functia de manager general si isi va lua in primire atributiile de la 1 septembrie. El vrea sa-l tina in staff pe Corneliu Papura, actualul antrenor principal.

Piturca a acordat un interviu site-ului Universitatii Craiova.

Piturca: "Am venit pentru ca e ambitia mea sa fac performanta la Craiova! Vreau titlul si grupele UCL"

R: Bine ati venit la Universitatea Craiova. In ultima vreme ati stat departe de echipele din fotbalul romanesc. De ce Stiinta?

Victor Piturca: Sincer nu doream sa revin in fotbalul romanesc in acest moment. Poate peste cativa ani. Imi doream sa raman in tarile din Golf, insa a fost acel proces cu fostul meu club care a durat foarte mult. Am preferat sa stau o perioada si timpul a trecut. Am avut oferte, atat din tara cat si din strainatate, insa nu pe placul meu. Acum cand a venit oferta din partea Universitatii Craiova am acceptat imediat deoarece mereu ambitia mea a fost de a face performanta cu Universitatea Craiova. Am acceptat sa revin in fotbalul romanesc doar pentru ca a fost vorba de Universitatea Craiova.

R: Care sunt obiectivele?

Victor Piturca: Pentru mine obiectivul este unul singur: castigarea campionatului si accederea in grupele Ligii Campionilor. Vom vedea cum vor evolua lucrurile in urmatoarea perioada pentru ca, impreuna cu conducerea clubului, am admis faptul ca mai avem nevoie de 4 - 5 jucatori valorosi, dar obiectivul meu acesta este: castigarea campionatului pentru ca suporterii Universitatii asta asteapta de la echipa si implicit de la mine.

R: Se poate implica Universitatea Craiova in lupta pentru titlu chiar din acest sezon?

Victor Piturca: Toata lumea stie foarte bine ce imi doresc eu, asa ca nu are rost sa o mai repet. Acesta este obiectivul meu: castigarea campionatului chiar din acest an. Va fi mai greu, insa eu cred ca sunt sanse.

R: Care sunt atributiile dumneavoastra?

Victor Piturca: Ma voi ocupa de tot ce inseamna echipa de fotbal. Am discutat cu actionarii echipei, oameni foarte deschisi care isi doresc, la fel de mult ca mine, ca lucrurile sa merga bine la echipa si sa castigam campionatul. Din acest motiv au si apelat la serviciile mele.

R: Care va fi stafful dumneavoastra?

Victor Piturca: Deocamdata nu vă pot spune care va fi staff-ul meu tehnic. Il veti afla pe data de 01 septembrie, atunci cand eu voi veni la echipa. In orice caz, imi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papura, sa ramana alaturi de mine la echipa si sper ca va accepta lucrul acesta.

R: Aveti un mesaj pentru suporteri?

Victor Piturca: Imi pare bine ca vin la Craiova si ca voi fi din nou impreuna cu ei si sper ca IMPREUNA sa reusim ceea ce ne dorim cu totii in Oltenia. Echipa are nevoie de suporteri si imi doresc ca acestia sa vina maine la partida cu Astra in numar foarte mare. Sunt trei puncte importante pentru noi si le putem obtine doar cu suporterii alaturi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!