Fotbalistul regretat de Dan Petrescu, decizie clară cu privire la o posibilă revenire la CFR Cluj. Ce a spus atacantul

CFR Cluj Dan Petrescu daniel paraschiv Superliga Superliga Dan Petrescu
Vali Andronescu
Data publicarii: Sambata 24 Decembrie 2022, 15:41
Data actualizarii: Sambata 24 Decembrie 2022, 15:40

Antrenorul a spus după victoria cu Hermannstadt de pe 30 noiembrie că regretă plecarea lui Daniel Paraschiv de la CFR Cluj din vară.

Brașoveanul a fost transferat de CFR Cluj de la Viitorul Tg. Jiu în vara anului 2021, dar a fost împrumutat la FC Voluntari și FC Hermannstadt, fără să prindă minute la formația din Gruia în niciun meci oficial.

Fotbalistul regretat de Dan Petrescu, decizie clară cu privire la o posibilă revenire la CFR Cluj. Ce a spus atacantul

Despre o posibilă revenire la CFR Cluj, Daniel Paraschiv a fost cât se poate de clar. Atacantul sibienilor a precizat că nu va mai reveni la trupa din Gruia și a încercat să explice motivul pentru care nu a fost folosit de ardeleni. 

„Poate, în acel moment, nu eram pregătit de la CFR. Veneam din liga secundă la campioana României. Am jucat 15 minute într-un amical din vară, nu am primit nicio șansă să arăt ce pot. Am fost trimis împrumut. Decizia a fost la antrenor, la Marius Șumudică atunci. Nu mi s-au dat explicații. Nu a fost niciun conflict, domnul Șumudică se baza pe mâna altor jucători, probabil pe bună dreptate. Eu veneam din Liga a 2-a, ceilalți jucaseră în prima ligă sau afară. A părut decizia firească la acel moment.

Cu Dan Petrescu nu am vorbit niciodată. În vară m-a sunat președintele de atunci de la FC Hermannstadt, Dani Coman, și mi-a spus că s-a ajuns la un acord cu CFR pentru un transfer definitiv. De atunci nu am mai vorbit cu nimeni de la ardeleni. Nu m-aș întoarce la CFR. Nici acum, nici în viitorul apropiat. Nu văd CFR-ul ca pe o variantă”, a spus Daniel Paraschiv, potrivit Playsport.

Elogiu pentru Parachiv și săgeți către conducere

"(n.r. despre Paraschiv) Regret sută la sută. Trebuia să-l antrenez, băiatul ăsta nu scăpa din mâna mea. Regret 100%. E cel mai bun atacant român, asta am zis-o și înainte de meci. În momentul de față e cel mai bun atacant român pe care-l are România. E Paraschiv!", a declarat Dan Petrescu, la finele meciului cu Hermannstadt, câștigat cu 3-2, de pe 30 noiembrie.

  • 450.000 de euro e cota lui Daniel Paraschiv
  • 1,85 m e înălțimea lui Paraschiv
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!