EXCLUSIV | "Atunci cand nu e el, FCSB nu gaseste drumul spre poarta!" Fotbalistul care ii este vital FCSB-ului in lupta pentru titlu 

FCSB Florinel Coman Liga 1 Octavian Popescu Sepsi Sf Gheorghe Superliga
Bianca Dumitru
Data publicarii: Luni 26 Aprilie 2021, 11:25
Data actualizarii: Luni 26 Aprilie 2021, 11:27

FCSB a suferit prima infrangere din playoff-ul Ligii 1, 1-2 cu Sepsi Sf. Gheorghe. 

Nana Falemi a declarat, in aceasta dimineata la Pro X, ca meciul a fost echilibrat, diferenta facandu-se din cauza absentelor de la FCSB.

Fostul fotbalist considera ca lipsa lui Florinel Coman din echipa lui Toni Petrea a contat extrem de mult. 

"FCSB este recunoscuta ca fiind una dintre echipele care imprima un ritm foarte bun jocului. Ei reusesc, mai ales de cand au venit Toni Petrea si Thomas Neubert, sa faca un salt fizic si sa isi domine adversarii. Cand intalnesc un adversar care e la acelasi nivel si mai ales cand nici nu castiga, au senzatia ca nu le-a iesit nimic. 

De fapt, in prima repriza s-a jucat de la egal la egal. Nu ma asteptam ca FCSB sa domine si s-a vazut ca atunci cand Florinel Coman nu joaca, FCSB are probleme in a gasi drumul spre poarta adversa. In plus, Octavian Popescu nu trage suficient de mult la poarta si nici suficient de repede. Treaba asta a facut ca FCSB sa aiba putine ocazii in prima repriza", a declarat Nana Falemi, la Ora exacta in sport. 

In urma infrangerii din a treia etapa a playoff-ului Ligii 1, FCSB a ramas in fruntea clasamentului, dar la un singur punct de CFR Cluj si la 5 puncte de Universitatea Craiova, pe care o va infrunta joi, de la ora 19:45, in deplasare. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!