Inter a tăiat un obiectiv important de pe listă: „Ne gândim deja la altceva”

inter milan Lautaro Martinez Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Octombrie 2022, 16:40
Data actualizarii: Luni 24 Octombrie 2022, 16:40

Lautaro Martinez a tăiat un obiectiv important de pe lista lui Inter.

Inter se situează pe locul șapte în Serie A, după 11 etape. "Nerazzurrii" au acumulat 21 de puncte, după ce au înregistrat șapte succese și patru rezultate negative.

Lautaro Martinez, om de bază la Inter, care este cotat la 75 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, a tăiat câștigarea campionatului Italiei din obiectivele clubului.

„A trebuit să înscriem patru goluri să câștigăm, după ce am încasat trei, sunt multe (n.r. Fiorentina - Inter 3-4). Dar, cel mai important lucru e că am luat punctele, pentru că am pierdut deja prea multe.

Dacă mai este Scudetto (n.r. campionatul Italiei, Serie A) un obiectiv? Nu, am pierdut prea multe puncte importante. Ne gândim doar la recuperare”, a specificat Lautaro Martinez pentru Rai Sport, citat de Tuttomercatoweb.

Cariera lui Lautaro Martinez

Lautaro Martinez și-a făcut junioratul la Liniers, în Argentina, unde a mai evoluat pentru Racing Club. În vara anului 2018, Inter l-a achiziționat pentru 25 milioane de euro, egalând cota pe care o avea atunci atacantul, potrivit Transfermarkt.

La formația din Serie A, Lautaro a bifat 196 de apariții, a înscris de 81 de ori și a pasat decisiv în 27 de situații. În peste 13.000 de minute în tricoul "nerazzurrilor", argentinianul a văzut o singură dată cartonașul roșu și a strâns 34 de galbene până acum.

  • La națională, Lautaro Martinez a fost convocat de 40 de ori și a reușit să marcheze 21 de goluri

Trofeele câștigate de Lautaro:

  • Copa America (20/21 cu Argentina)
  • Scudetto (20/21 cu Inter Milan)
  • Cupa Italiei (21/22 cu Inter Milan)
  • Supercupa Italiei (21/22) cu Inter Milan
  • Finalissima (21/22 cu Argentina)
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!