Un handbalist din Romania, ACUZAT de TRAFIC DE DROGURI! Perchezitii DIICOT la domiciuliul sportivului: aproximativ 700 grame de cannabis au fost ridicate

Un handbalist din Romania, ACUZAT de TRAFIC DE DROGURI! Perchezitii DIICOT la domiciuliul sportivului: aproximativ 700 grame de cannabis au fost ridicate

Procurorii DIICOT Brasov au efectuat perchezitii la domiciliul unui handbalist de origine franceza.

Pierre Yves Ragot, handbalist de origine franceza nascut in anul 1986, a evoluat in ultimul sezon la CSM Fagaras, insa formatia din Brasov nu i-a mai prelungit contractul.

Procurorii DIICOT Brasov au organizat joi, 4.06.2020, perchezitii la casa acestuia de pe raza municipiului Fagaras, judetul Brasov, de unde au ridicat aproximativ 700 de grame de cannabis, potrivit unui comunicat de presa al DIICOT:

"La data de 04.06.2020, procurorii  Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Brasov  impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul  Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Brasov au efectuat o perchezitie domiciliara pe raza municipiului Fagaras, judetul Brasov, intr-o cauza vizand savarsirea de catre un suspect, cetatean francez, a infractiunii de trafic de droguri de risc.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca, in perioada februarie – iunie 2020, suspectul, in varsta de 34 de ani, a cultivat plante de cannabis, in vederea comercializarii.

La data de 04.02.2020, suspectul  a comandat de pe un  site de profil, trei colete cu materiale necesare sustinerii plantatiilor indoor de cannabis, toate in greutate totala de 35 kg, achitand pentru acestea suma de 2500 lei.

De asemenea,la data de 12.05.2020 suspectul  a comandat un colet cu materiale necesare sustinerii plantatiilor indoor de cannabis, achitand pentru acesta suma de 1257 lei.

In urma perchezitiei domiciliare au fost ridicate aproximativ 700 de grame de cannabis, o instalatie folosita la intretinerea culturii, doua telefoane mobile, precum si un grinder si un cantar electronic.

Suspectul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Brasov, in vederea audierii.

Activitatile au fost desfasurate cu sprijinul politistilor din cadrul Politiei Municipiului Fagaras.

Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie", se arata in comunicatul de presa.

Pierre Yves Ragot si-a inceput cariera in 2003, la Nancy HB. In 2014 a ajuns in Romania si a evoluat pentru Dinamo Bucuresti. Ulterior, a evoluat la HC Minaur Baia Mare.





VIDEO PROTVPLUS.RO

Elevii din familii sărace riscă să piardă şi "cornul şi laptele", după ce nu au făcut ore din lipsa tehnologiei
BRAT