Surpriză! Fotbalistul de la Petrolul Ploiești care a dat Superliga pentru Liga 4. De ce a făcut asta

Petrolul Ploiesti liga 4 Simon Mazarache Superliga Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Ianuarie 2023, 17:06
Data actualizarii: Duminica 22 Ianuarie 2023, 17:06

Simon Măzărache a fost cedat în această perioadă de mercato de Petrolul Ploiești la ARO Câmpulung, în al patrulea eșalon.

Atacantul a bifat 14 apariții în actuala stagiune de Superligă. Măzărache a reușit să se impună pentru Petrolul Ploiești în acest sezon de doură ori, în Cupa României.

Surpriză! Fotbalistul de la Petrolul Ploiești care a dat Superliga pentru Liga 4. De ce a făcut asta

Simon Măzărache a vorbit despre mutarea la noua echipă, motivând faptul că își dorea oricum să revină acasă, mai ales că s-a născut la Schitu Golești, o comună la 15 minute de Câmpulung.

„Nu a fost foarte greu să mă convingă, pentru că eu oricum voiam să iau decizia asta, să mă reîntorc acasă. Am dat și un interviu acum trei-patru ani de zile și am zis că atunci când va fi un proiect în care eu am încredere o să mă întorc. Această echipă mi-a oferit totul. M-a luat de acasă și mi-a dat, pur și simplu, tot ce am acum. 

De aici am plecat la Craiova și cred că e datoria mea să mă reîntorc și să readuc, așa, nu știu, pot să spun speranța, că o să fie iar fotbalul care a fost odată la Câmpulung”, a spus Simon Măzărache, potrivit Muscel TV, citat de Liga 2 Prosport.

La ce echipe a mai evoluat Măzărache

Atacantul de 30 de ani a mai evoluat de-a lungul carierei sale la Dinamo II, ACS Berceni, Axintele, Universitatea Craiova, Juventus București, Concordia Chiajna, CS Mioveni, FC Farul 1920, Unirea Constanța și Petrolul, înainte de a-și începe aventura la ARO Câmpulung.

  • 200.000 euro este cota lui Măzărache pe piața transferurilor
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!