Strizu a dezvăluit cum a apărut „ruptura” dintre el și MM Stoica! Oficialul FCSB ar fi încercat să scape de Victor Pițurcă

Leo Strizu FCSB Mihai Stoica Victor Piturca Fotbal intern Leo Strizu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 18 Decembrie 2023, 18:10
Data actualizarii: Luni 18 Decembrie 2023, 18:15

Leo Strizu, fostul antrenor al FCSB, a dezvăluit cum a apărut ruptura dintre el și managerul general al FCSB, Mihai Stoica.

Potrivit lui Strizu, relația dintre el și MM a fost una foarte bună cât timp s-au aflat împreună la Oțelul Galați. După ce au făcut pasul către Steaua (acum FCSB), lucrurile s-au schimbat radical.

Deranjat de faptul că Victor Pițurcă lua toate deciziile la FCSB, Mihai Stoica i-ar fi cerut lui Leo Strizu să facă un pact pentru a-l da jos pe „Piți”. Strizu a refuzat, iar din acel moment relația dintre cei doi s-a deteriorat constant.

„Când am venit prima dată la Steaua, 80% decidea Piți ce înseamnă echipă. MM-ul nu-și găsea locul pentru că Piți conducea. El era învățat ca la Galați să decidă absolut totul. Mergem în deplasare, stăm acolo, facem aia, facem aia, aici nu se mai putea pune problema. Pițurcă hotăra tot.

Când după o anumită perioadă îmi zice să stăm de vorbă. «Te urci cu mine în barcă?». «Păi nu suntem în barcă, ne-am dat jos?». «Hai să-l lucrăm pe Piți că noi n-avem nicio putere!». N-am fost de acord și-acolo s-a rupt relația”, a dezvăluit Leo Strizu, potrivit GSP.

Strizu, „taxat” de MM Stoica după plecarea de la FCSB

Mihai Stoica i-a oferit o replică dură lui Leo Strizu, după ce acesta a susținut că a fost demis de pe banca „roș-albaștrilor” din cauza managerului general.

„L-am rugat pentru că am fost foarte bun prieten cu el, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, şi-a pierdut fratele, ne-am întâlnit după 15 ani şi am trăit un sentiment ciudat, am zis <<ai vrea să vii să...>>.

L-am angajat. A fost angajat la insistenţa mea, 10 ani dispăruse. Acum, dacă el vrea să aibă alte atribuţii, eu inţeleg, nu se poate la noi, situaţia e clară, la noi e de aşa natură că avem nevoie de licenţă, Pintilii e antrenor.

Eu nu pot să comand articole în ziare. Au apărut glume la adresa lui, pentru că nu ai cum să nu glumeşti câteodată.

Nu vreau să vorbesc de acest subiect, nu e important. Atât, eu l-am adus la Steaua (n.r. FCSB). Oamenii au tulburări câteodată...", a declarat Mihai Stoica.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!