VIDEO "Era liniște până să vină Mustață de la pușcărie!" Gigi Becali, revoltat de reacția fanilor FCSB

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 15 Noiembrie 2021, 14:57
Data actualizarii: Luni 15 Noiembrie 2021, 15:10

Fanii FCSB-ului au vandalizat baza din Berceni a roș-albaștrilor și reședința lui Becali de pe Aleea Alexandru din centrul Bucureștiului. 

Finanţatorul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, a anunţat, luni, că a făcut mai multe sesizări la Poliţie şi Procuratură împotriva suporterilor care au vandalizat baza de antrenament din Berceni a echipei, precum şi clădirea din centrul Capitalei în care îşi are biroul.

"S-au întâmplat ameninţări... dar eu nu mai stau să mă cert cu nimeni şi nu răspund nimănui. Că şi aşa am mai făcut o dată puşcărie pentru că mi s-a furat maşina. Şi nu am chef. Aşa că am chemat Miliţia (n.r. - Poliţia), am chemat Procuratura, Criminalistica a văzut despre ce e vorba, o să vadă şi pe camere. Le-am spus toată situaţia. 

Le-am spus că am discutat cu Mustaţă (n.r. - liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă) care mi-a zis că aseară voiau să vină la mine acasă. Deci e clar că e o chestie de teamă. El mi-a zis că i-a oprit (n.r. - pe suporteri). Dar până să vină el (n.r. - Mustaţă) de la puşcărie era linişte... 

Cum s-a întors văd că a început tot cu din astea, cu ameninţări. I-am zis să fie atent, că el îi cam instigă pe suporteri. Numai ameninţări, că vin acasă... atunci lasă că vine Miliţia, Criminalistica, facem reclamaţii, dosar şi plângere penală. Şi gata. Am spus că vreau să răspundă penal. Nu îi iert. Să facă puşcărie, să stea liniştiţi.

Ei numai de frică ştiu. Am făcut reclamaţii, eu nu mai stau să mă bat cu ei. Dreptatea o să o facă organele abilitate. Mie nu-mi e frică de venit acasă, că am pază, dar mi-e frică pentru familie. Şi atunci să facă puşcărie, să aibă dosar penal", a afirmat Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!