INTERVIU Dembrovszky, omologul lui Pele la Mondialul din 1970: „În afara terenului, era un băiat senzațional de cuminte. La meci, devenea rău și obraznic!”

Emeric Dembrovszky Campionatul Mondial 1970 Emeric Dembrovszky Pele Pele pele a murit Fotbal intern
Florin Caramavrov
Data publicarii: Vineri 30 Decembrie 2022, 16:19
Data actualizarii: Vineri 30 Decembrie 2022, 16:32

Emeric Dembrovszky (77 de ani) a fost unul dintre titularii meciului Brazilia – România 3-2, de la Campionatul Mondial de fotbal din 1970, din Mexic. În naționala sud-americană juca și marele Pele, care avea să câștige al treilea titlu mondial la acea ediție, după cele din 1958 și 1962!

„Dembo” a fost desemnat cel mai bun jucător român al acelui turneu final, iar organizatorii au promis că acesta, Pele și ceilalți cei mai buni fotbaliști ai echipelor participante, printre care Bobby Charlton și Beckenbauer, vor avea statuie pe bulevardul ce ducea spre stadionul Azteca, din Mexico City.

Cum era Pele?
În afara terenului, era un băiat senzațional de cuminte, amabil, săritor. M-am întâlnit cu el pe Copacabana, în 1969, am stat în același hotel cu echipa Braziliei. Am făcut și poze cu el. Era un băiat simpatic, amabil, n-ai fi zis că e cel mai bun fotbalist din lume. 

Și pe teren?
Pe teren se schimba situația, era mai rău, obraznic. Normal, fiindcă era Campionatul Mondial, el era cel mai bun jucător al lumii, voia să se impună prin joc, prin orice mijloace. L-a înjurat la un moment dat pe Liță (n.r. - Dumitru), findcă Liță băga materiale. Eu trebuia să joc alături de Pele în 1972, într-un meci caritabil. O selecționată a celor mai buni jucători de la toate naționalele participante la Campionatul Mondial din 1970, echipa „statuilor”, împotriva echipei lumii. Dar nu s-au mai făcut nici statuile, nu s-a mai organizat nici meciul. 

„Pele a fost mai mare decât Maradona!”

S-au dus doi mari titani ai fotbalului, Maradona și Pele. Pentru dumneavoastră, care a fost mai mare ca fotbalist?
Părerea mea este că Pele a fost mai mare. A fost la patru campionate mondiale, din care a câștigat trei. Singurul din lume cu trei titluri mondiale. Nu se compară Maradona cu el. Maradona a jucat vreo 5 ani... Napoli, pe acolo... Pele nici n-a avut voie să se transfere în străinătate, a avut oferte să vină în Europa, însî președintele Braziliei îl desemnase erou al țării, ceva de gen, și nu i-a dat voie să plece. Dar a făcut multe la Santos. Maradona a luat și el un titlu mondial, a dat golul ăla despre care se spune că a fost cu capul lui și cu mâna lui Dumnezeu.

  • Emeric Dembrovszky, interviu pentru Sport.ro / FOTOGRAFII: IMAGO 

Da, dar a dat și celălalt gol cu Anglia...
I-a înșirat pe toți, într-adevăr, dar a arătat Messi acum că și el poate face la fel. 

V-ați intersectat pe teren cu Pele în acel meci?
Jucam în zone diferite, dar poate ne-am întâlnit, cine mai știe? Cât de mult am alergat eu atunci pe teren, cred că m-am intersectat și cu el. 

Lucescu i-a luat tricoul lui Pele

Cine a schimbat cu el tricoul după meci?
Lucescu.
Eu am schimbat cu Clodoaldo, îl am și acum. 

Mai țineți legătura cu cineva din echipa României de atunci?
Păi cum să nu? Cu Lucescu vorbesc, cu Sătmăreanu. Cu Liță n-am mai vorbit, că a plecat din țară. 

S-a tot discutat despre absența lui Dobrin la meciurile din Mexic. Probabil ați mai povestit, dar merită să mai spuneți o dată. De ce nu a jucat Dobrin?
A spus Angelo Niculescu la vremea respectivă. Am spus-o și eu de 1000 de ori la toată lumea, dar degeaba am spus-o, că nu mă crede nimeni. Dobrin n-a putut să joace, cădea în nas, nu suporta clima. Eu am pățit-o în Brazilia, când am fost în 1969. Așa cădeam și eu în nas, nu puteam să merg pe stradă. Așa au pățit Dobrin, Dan Coe, Răducanu. Nu s-au aclimatizat, n-a mers treaba. Și atunci au jucat cei care au putut.

„Eugen Barbu, Fănuș Neagu se-mbătau și scriau din burtă!”

Deci n-a fost treaba cu dinamoviștii? S-a spus că Dinu și dinamoviștii nu-l suportau pe Dobrin, că le luase banii la poker...
N-a fost nicio treabă cu dinamoviștii. Eugen Barbu, Fănuș Neagu, Băieșu n-au venit la niciun amical, la niciun antrenament, iar la meciul cu Anglia s-au întrebat și ei unde e Dobrin. „Hai să-i tăiem capul lui Angelo Niculescu!” Nu așa se face presa. Uite cum se face, cum o faceți voi, ca domnul Mihoc (n.r. - Florin Mihoc, jurnalist timișorean), cu care merg la toate meciurile. Analizează, studiază și apoi dă verdictul. Nu așa din burtă, cum făceau scriitorii ăștia. Se-mbătau și făceau legea...

Erau nume mari în vremea aceea...
Erau nume mari fiindcă le dăduse nas Ceaușescu. Erau nume mari pentru că ei numeau cel mai bun fotbalist al anului. 

Deci a fost o invenție a lor acel conflict?
Da, da, da. Apoi, când a văzut Dobrin că nu se poate ține pe picioare din cauza climei, a luat-o pe ulei...

„Cu prima ocazie, vom fi și noi la Mondiale”

România când mai ajunge la Mondiale?
Păi cu prima ocazie o să fim și noi la Mondiale.

Fiindcă se vor califica 48 de echipe?
Când am fost noi, în 70, erau 16 echipe. Apoi s-au făcut 24, 32, 48... Se vor face 60, iar apoi vor juca toate țările la Mondiale. 

V-a plăcut Mondialul din Qatar?
Nu mi-a plăcut. N-am văzut nimic deosebit. Au fost câteva surprize, plecarea rapidă a Germaniei, a Spaniei, a Portugaliei, a Angliei. Surpriză a fost Marocul, care a făcut senzație, putea să intre chiar în finală. În rest, am văzut o repriză foarte bună a Spaniei și 10 minute excelente ale Franței cu Argentina în finală. 

Fotbalul timișorean a cam decăzut...
Mai sunt două echipe în Liga a doua și una la mine în comună, la Dumbrăvița. Chiar miercurea trecută am fost desemnat cetățean de onoare al comunei, așa că Dumbrăvița a devenit acum echipă de suflet. Mai am vreo patru titluri de cetățean de onoare: al Timișoarei, al Bacăului, al Sighetului și al comunei unde m-am născut, Câmpulung la Tisa.

Unde vi s-a făcut și o statuie.
Da, la Câmpulung la Tisa am o statuie. Păi dacă nu mi-au mai făcut-o mexicanii... 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!