Vestea uriașă a provocat ecouri și în afara fotbalului, iar Simona Halep, o altă legendă a sportului românesc, a ținut să marcheze momentul.
Fosta lideră mondială din tenis a reacționat imediat pe rețelele de socializare. Halep a distribuit pe contul său de Instagram o imagine cu Cristi Chivu, publicată de celebrul jurnalist Fabrizio Romano, care era însoțită de mesajul "Here We Go!". Simona a adăugat o serie de emoji-uri cu aplauze și l-a etichetat pe fostul fundaș, transmițându-i astfel un mesaj de susținere în noul pas pe care îl face în carieră.
Marotta: "Chivu e profilul potrivit!"
Numirea lui Cristi Chivu pe banca vicecampioanei Europei vine după despărțirea de Simone Inzaghi, ca urmare a înfrângerii drastice cu PSG, scor 0-5, în finala Ligii Campionilor. Președintele Giuseppe Marotta a explicat pe larg decizia, subliniind că alegerea românului este una strategică și asumată.
"Profilul potrivit era un antrenor tânăr, care să îmbrăţişeze filosofia clubului şi să implementeze o punere în valoare a jucătorilor tineri care să nu ne limiteze ambiţia. Am crezut că am găsit aceste calități la Chivu", a spus Marotta pentru presa din Italia.
Oficialul "nerazzurrilor" a recunoscut că mai sunt de pus la punct detalii contractuale cu Parma, club de care Chivu este legat până pe 30 iunie 2025, dar a insistat că decizia este una de "curaj, nu de confuzie". "Sunt mici lucruri birocratice de rezolvat cu Parma, dar el reprezintă profilul potrivit. Important este să existe o conducere puternică şi un program bine definit", a adăugat președintele lui Inter.
Cristi Chivu a semnat deja un contract, susține TMW, valabil pe doi ani. Fostul căpitan al naționalei revine astfel la clubul unde a cunoscut gloria ca jucător între 2007 și 2014, și unde și-a început cariera de antrenor la echipele de juniori. În sezonul recent încheiat, Chivu a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare.