Razboiul STEAUA -DINAMO - faza pe TRADATORI! Jucatorii care au ARUNCAT TRIBUNELE IN AER la marile derby-uri

Steaua Craiova Dinamo George Tucudean Ionel Danciulescu Fotbal extern Razboiul STEAUA -DINAMO - faza pe TRADATORI! Jucatorii care au ARUNCAT TRIBUNELE IN AER la marile derby-uri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 Iunie 2020, 20:13
Data actualizarii: Marti 02 Iunie 2020, 20:19

O lege nescrisa in lumea suporterilor le interzice fotbalistilor sa evolueze la echipe rivale.

Cosmin Craciun

Desigur, legea nu este decat una imaginara, insa consecintele incalcarii ei sunt cat se poate de reale. Catalogati drept tradatori, injurati si renegati de catre suporteri, fotbalistii care evolueaza pentru cluburi rivale au de foarte multe ori de infruntat o adversitate apriga.

Nici Romania n-a fost ferita de astfel de “tradari” si un caz celebru este cel al lui Ionel Danciulescu. Legendar pentru Dinamo, Danciu s-a intors in Romania dupa ce fusese vandut de caini in Turcia. Numai ca, in 1998, "Corbul" a fost dorit de catre rivalii din Ghencea. Ajuns la Steaua, Danciulescu a fost unul dintre nasii cainilor si a avut grija sa transmita si multe mesaje “de bine” clubului din Soseaua Stefan cel Mare cu orice ocazie. Problema a aparut in 2002, cand Danciulescu revenea in groapa si era pus la zid de catre suporteri. Campania fanilor impotriva varfului a durat aproape un an si au fost implicate cuvinte si gesturi care nu pot fi reproduse.

Tensiunile s-au calmat, insa, iar Danciulescu a devenit unul dintre cei mai importanti atacanti din istoria lui Dinamo. Un alt “tradator” a fost considerat Claudiu Niculescu, fotbalistul care a parasit Universitatea Craiova pentru Dinamo si a devenit un preferat al suporterilor alb-rosii. Din pacate pentru olteni, transferul lui Niculescu la rivalii din Bucuresti a lasat urme adanci si dureroase, iar in 2004 liderul fanilor olteni, "Postasul", intra pe teren la un Craiova-Dinamo si il ataca pe Niculescu, aruncandu-i un fular al oltenilor in figura. Au existat fotbalisti care au evoluat pentru toate cele trei mari rivale din Bucuresti, respectiv Dinamo, Steaua si Rapid. Bogdan Stelea, Adrian Matei, Daniel Iftodi dar si George Galamaz sunt doar cateva exemple.

Dintre “tradatori”, se evidentiaza totusi trei fotbalisti care au refuzat sa incerce sa se spele pe maini in fata suporterilor si nu au intors spatele fostelor lor echipe. Acesti jucatori nu au vrut sa isi injure fostele cluburi, iar decizia lor a generat fie suspiciunile, fie respectul cluburilor pe care ajunsesera sa le reprezinte. Iata care sunt “tradatorii” fair play!

Gabriel Bostina (a trecut de la Steaua la Dinamo, in 2007) - nascut in judetul Mehedinti, Gabriel Bostina a fost un mijlocas extrem de apreciat in Romania. El a evoluat pentru Otelul Galati inainte de a semna cu Steaua in 2002, iar in Ghencea a cunoscut consacrarea. A reusit sa castige titluri de campion si sa ajunga in semifinala cupei UEFA din 2006, pe care Steaua a pierdut-o in fata lui Middlesbrough.

Dupa cinci ani in ros-albastru, Bostina era transferat de Dinamo in 2007, chiar dupa ce cainii castigau titlul de campioana. Ajuns in Groapa, Bostina a fost rapid chemat de fani la “botez”, insa a refuzat sa scandeze contra Stelei. Mijlocasul si-a argumentat decizia prin faptul ca bunul simt si respectul pentru anii petrecuti in Ghencea il impiedica sa isi injure fosta echipa. Daca o parte dintre fanii cainilor nu au fost de acord cu motivatia stangaciului, multi altii l-au inteles si i-au respectat decizia.

Eric Bicfalvi (plecat de la Steaua/FCSB in 2012, semneaza cu Dinamo in 2016) - adus in 2007 in Ghencea, Bicvalfi prinde cateva partide sub comanda lui Gica Hagi, ba chiar reuseste sa si marcheze cateva goluri spectaculoase. Unul dintre ele, chiar in poarta lui Dinamo, in 2009. Numai ca Eric nu este apreciat de patronul echipei si se transfera in Rusia si, apoi, in China. Revine in tara in 2016, cand semneaza cu Dinamo. Unicul sau gol pentru caini este marcat chiar impotriva fostei echipe. Totusi, Bicfalvi refuza sa se razbune si sa injure clubul ros-albastru, motivand ca o astfel de atitudine ar echivala cu “injurarea fostei iubite”. Bicfalvi a salutat galeria dinamovista si si-a aratat in dese randuri aprecierea pentru fanii cainilor, dar a recunoscut ca este stelist si ca nu poate injura clubul sustinut de toata familia sa.

George Tucudean (a plecat de la Dinamo in 2014 si a ajuns in Ghencea in 2015) - Tucudean n-a apucat sa joace foarte mult pe vechiul stadium al Stelei, pentru ca echipa sa a fost expulzata de pe stadion odata cu pronuntarea deciziei care a transformat-o in FCSB. Format de Atletico Arad si transferat de Dinamo de la UTA, in 2010, Tucudean a fost un jucator adorat de fanii cainilor. El a fost decisiv in Supercupa din 2012, pe care Dinamo a cucerit-o in fata CFR-ului, actualul club al lui Tucudean, dar a plecat din Groapa dupa doar un sezon.

Dupa o experienta nefericita la Standard Liege, Tucudean a revenit sub forma de imprumut la Dinamo, iar apoi a fost achizitionat de Charlton Athletic. In 2015, echipa lui Gigi Becali il aducea din nou in Romania, iar fanii cainilor luau foc. Totusi, miscarea a fost una buna pentru varf, deoarece la finalul sezonului 2014-2015, Tucudean se putea lauda cu tripla formata din Liga 1, Cupa Ligii si Cupa Romaniei. De-a lungul carierei sale in rosu-albastru, Tucudean nu a vrut sa injure Dinamo si nu si-a renegat dragostea pentru clubul din Groapa. Chiar si in prezent, Tucudean contribuie financiar la asociatia DDB, care incearca sa achizitioneze actiunile de la Ionut Negoita.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!