FOTO "Portarul sigur a pariat". Cel mai teribil autogol a fost marcat după doar 14 secunde în Letonia - Liechtenstein

Letonia Liechtenstein Marcis Oss Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Martie 2024, 22:14
Data actualizarii: Marti 26 Martie 2024, 22:20

Letonia și Liechtenstein s-au întâlnit într-o partidă amicală, care s-a disputat la Larnaca, pe stadionul Antonis Papadopoulos.

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate în primele minute de joc. 

Scorul a fost deschis în secunda 14, în urma unei greșeli majore în apărarea Letoniei. Neînțelegerea dintre Marcis Oss și portarul Pavels Steinbors a dus la marcarea unui autogol total neașteptat.

Fundașul central se afla în interiorul careului și i-a pasat lui Steinbors, care se aștepta la o pasă mai lungă, însă mingea s-a oprit în poartă. 

Egalitatea a fost restabilită în minutul 11, după golul marcat de Raimonds Krollis.

"Pare o fază desprinsă din Football Manager", "Sigur portarul a pus la pariuri" sunt doar câteva dintre comentariile de pe rețelele de socializare.

Chiar și așa, autogolul lui Oss nu a fost cel mai rapid din istoria fotbalului, recordul aparținându-i lui Pat Kruse, în anul 1977, în meciul dintre Torquay United și Cambridge United, când s-a marcat în secunda opt. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!