Căpitanul Angliei, fluierat copios pe Wembley: "Nu ar trebui să mai joace niciodată la națională"

Anglia Arabia Saudita jordan henderson Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 18:05
Data actualizarii: Sambata 14 Octombrie 2023, 18:23

Anglia a jucat o partidă amicală împotriva Australiei, câștigată la limită, scor 1-0. 

Meciul care a avut loc pe Wembley a fost marcat de huiduielile primite de căpitanul Angliei. 

Jordan Henderson, fluierat de englezi

Mijlocaşul a fost fluierat de o parte dintre fanii prezenți pe stadion, la doar câteva săptămâni de la transferul său în Arabia Saudită. Numele lui Henderson, desemnat căpitan în locul lui Harry Kane, a fost fluierat de câteva persoane înainte de meci, în timpul anunţării componenţei echipelor. Huiduielile au fost mult mai sonore atunci când a fost înlocuit în repriza a doua.

O parte a publicului englez l-a criticat pe fostul căpitan al lui Liverpool pentru că s-a alăturat în această vară echipei Al Ettifaq, în Arabia Saudită, o ţară în care homosexualii riscă pedepse corporale, închisoare sau chiar pedeapsa cu moartea.

"Nu ar trebui să mai joace pentru națională", "Mă bucur să văd că Jordan Henderson a primit fluierăturile pe care le merită", "Henderson jucând și fiind căpitanul Angliei reprezintă perfect fotbalul de astăzi, o pierdere de timp" sunt doar câteva dintre reacțiile de pe social media. 

Comunitatea LGBTQI+ s-a simțit trădată de un jucător ale cărui luări de poziţie din trecut au fost apreciate, fie că este vorba de purtarea simbolică a brăţării curcubeu sau de declaraţiile sale în favoarea drepturilor omului înainte de Cupa Mondială din Qatar de la sfârşitul anului 2022.

"Chiar nu înţeleg acest lucru. Este un jucător cu 79 de selecţii în Anglia. Angajamentul său şi ceea ce a adus Angliei este excepţional. Rolul său pe teren şi în afara lui este fenomenal de important. Ştiu de ce au fost huiduieli, dar pentru mine sfidează logica. Sunt incredibil de impresionat de moralitatea impecabilă a tuturor celorlalţi din ţară", a declarat selecționerul Angliei după meciul amical.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!