În partida disputată pe teren neutru, la Lublin (Polonia), Dinamo Kiev a fost echipa mult mai periculoasă și a expediat nu mai puțin de 27 de șuturi, însă U Cluj a reușit să reziste și chiar putea da lovitura la marea ocazie a lui Mendy din prima repriză.
Cristiano Bergodi, după Dinamo Kiev - U Cluj 0-0: "Rezultat foarte bun, dar ei au prima șansă la retur"
La fel ca Alexandru Chipciu, antrenorul Cristiano Bergodi s-a declarat foarte mulțumit de rezultat și și-a felicitat jucătorii. Italianul crede însă că Dinamo Kiev este în continuare favorită la calificare, chiar dacă returul se va disputa pe Cluj Arena, unde se așteaptă un record de asistență.
Bergodi a ținut să vorbească și despre problemele de lot din această perioadă. Fără golgheterul Jovo Lukic, care a participat la Cupa Mondială, Macalou a fost folosit în centrul atacului. De asemenea, fundașul lateral Mikanovic s-a accidentat înainte de joc.
"E un rezultat foarte, foarte bun. Am jucat contra unei echipe care are calitate. Felicit băieții! Strategia noastră a fost foarte bună. Dacă ieși la joc contra lor, e foarte greu să câștigi sau să faci egal.
Sunt mulțumit de modul în care au arătat jucătorii, având în vedere momentul în care ne aflăm. E normal să nu fim sută la sută, dar băieții au dat tot ce au putut, s-au dăruit, iar asta a fost foarte important. Mergem înainte cu încredere, dar că ei vor avea prima șansă la retur.
Astăzi am și improvizat cu Macalou atacant. Mă bucur că și Macalou a intrat bine, a făcut o muncă bună. Trebuie să îi recunoaștem meritul pentru că a jucat într-o poziție care nu e a lui, dar s-a comportat bine. Alibek Aliev a avut probleme în Austria și a fost greu pentru el, a avut o pauză de 10 zile. Acum e în revenire, dar a avut o problemă", a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă.