„Dau vina unii pe alții! Recunosc că am greșit și eu!” Laszlo Dioszegi, dezvăluiri de la ședința din vestiarul lui Sepsi 

laszlo dioszegi Liviu Ciobotariu Sepsi Sf Gheorghe Cupa Romaniei Laszlo Dioszegi / Sursa foto: Captură
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 18:16
Data actualizarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 18:21

Sepsi Sf. Gheorghe a pierdut meciul din Cupa României cu Corvinul Hunedoara, scor 0-1.

Deținătoarea Cupei României a fost eliminată din competiția în care s-a impus în ultimii doi ani, după ce a pierdut meciul cu Corvinul Hunedoara, scor 0-1. Imediat după meci, finanțatorul Laszlo Dioszegi a vorbit despre înfrângerea suferită, extrem de supărat pe rezultat, dar și pe forma slabă pe care jucătorii au arătat-o.

Omul de afaceri a anunțat că urmează o ședință la club, ședință care a avut loc în cursul zilei de miercuri. Dioszegi a vorbit despre întâlnirea care a durat două ore și a oferit detalii despre discuțiile purtate întâi cu staff-ul de antrenori, iar apoi cu jucătorii. 

Laszlo Dioszegi recunoaște: „A fost o greșeală!” 

Finanțatorul covăsnenilor a dezvăluit că marea problemă este că vestiarul este dezbinat, însă s-a arătat încrezător în capacitatea staff-ului de a redresa problema. Laszlo Dioszegi a recunoscut că ar fi greșit și el în momentul în care le-a promis o primă considerabilă pentru calificarea în grupe. 

„Am avut o zi foarte încărcată, ședința a ținut vreo două ore, am stat de vorbă separat cu staff-ul, cu antrenorii și după aceea, împreună cu ei și toți jucătorii. Am reușit să depistăm că problema este la jucători individual, jucătorii dau vina întotdeauna pe colegi, ceea ce nu e corect, nu e fair-play, s-au format niște bisericuțe, își reproșează unul celuilalt că din cauza lui nu există rezultate și așa mai departe. Unitatea s-a destrămat, dar cred că după discursul de astăzi și-au dat seama că doar uniți putem să redevenim o echipă care joacă fotbal, dacă continuăm așa e în defolosul clubului, jucătorilor. 

Am stat de vorbă cu ei, cred că au înțeles că nu merge așa. Greșeala poate a fost a mea, personal, când s-a jucat cu Bodo/Glimt am spus o sumă extraordinar de mare pentru jucători, 25.000 de euro dacă intrăm în grupe. Recunosc că a fost o greșeală, din cauză că nu am reușit să intrăm în grupe, poate au început să își reproșeze unii altora asta, de atunci poate s-a rupt ceva, altfel nu îmi explic. Totul a fost ok, începând de la meciul din Norvegia totul e pe dos. 

Nu a avut o mână așa de fier cum a avut domnul Leo Grozavu, în niciun caz și poate puțin jucătorii s-au culcat pe coate, au crezut că au primit premiul pentru cele două meciuri câștigate și s-au gândit că acum e o sumă infimă. Poate unii jucători nu au fost ținuți în frâu cum trebuia, dar a înțeles toată lumea, inclusiv domnul Ciobi a zis că schimbă de astăzi foaia și chiar trebuie să schimbe, nu se poate să existe bisericuțe la echipă. Cel mai urât lucru să dea vina unii pe ceilalți, le-am zis jucătorilor: 'să ne uităm unii în ochii celorlalți și să recunoaștem că am greșit cu toții'. Niciunul nu a jucat nimic, vorbind strict de ce s-a întâmplat ieri”, a declarat Laszlo Dioszegi la Digi Sport. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!