Evenimentul este programat pe 20 noiembrie 2025, la sediul FIFA din Zurich. Atunci vor fi stabilite atât rutele echipelor europene către Mondial, cât și duelurile din mini-turneul intercontinental care oferă două bilete pentru competiție.

Barajele se vor juca în martie 2026, iar acestea vor decide ultimele șase echipe care vor ajunge la turneul final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic, prima ediție cu 48 de participante.

În barajul european vor intra 16 echipe. Acestea vor fi împărțite în patru trasee, fiecare cu semifinale și finală într-un singur meci. Doar câștigătoarele celor patru trasee vor merge la Mondial.

România are barajul asigurat

Naționala lui Mircea Lucescu are asigurat barajul datorită rezultatelor din Nations League. Tricolorii au obținut o victorie uriașă în fața Austriei în ultimul meci, scor 1-0, cu gol în minutul 90+5, iar acum mai au de jucat contra Bosniei (deplasare) și San Marino (acasă).

În funcție de locul final în grupă, România va intra într-o urnă sau alta la tragerea la sorți. Pe scurt și pe înțelesul tuturor, dacă România termină pe locul 3, va fi în urna a patra și poate întâlni adversari precum Italia, Turcia, Ucraina sau Țara Galilor. Totuși, în fericitul caz în care „tricolorii” termină pe locul 2, naționala noastră poate evita numele grele și ar intra în urna a treia, urmând să dea peste Polonia, Cehia, Ungaria sau Scoția.

Indiferent de adversar, elevii lui Mircea Lucescu vor disputa semifinala și eventual finala barajului în deplasare. Totuși, există o foarte mică șansă ca România să dispute meciurile pe teren propriu, după cum a explicat în amănunt Sport.ro aici.

Clasamentul actual din Grupa H

  1. Austria - 15 puncte
  2. Bosnia și Herțegovina - 13 puncte
  3. România - 10 puncte
  4. Cipru - 8 puncte
  5. San Marino - 0 puncte

*Cipru și San Marino au un meci în plus jucat