VIDEO EXCLUSIV „Nu ne-am băgat cu c***l în poartă!” Reacția lui Burcă după înfrângerea cu Jablonec: „Credeați că iar bagă Mister în ele”

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 17 Septembrie 2021, 00:24
Data actualizarii: Vineri 17 Septembrie 2021, 00:27

CFR Cluj s-a încurcat în meciul cu Jablonec din deplasare, 1-0. 

Campioana României a pierdut primul meci din Conference League și se află pe ultimul loc în grupă. La finalul meciului, Andrei Burcă a vorbit despre înfrângerea suferită și a punctat că echipa trebuie să iasă din această perioadă mai puțin bună. 

„Trebuie să îi felicităm, au fost mai buni per total, chiar dacă am avut și noi mai multe situații, consider că nu am început cum trebuie jocul. 

  • Andrei Burca

Simt că putem mai mult, se vede că trecem printr-o schimbare, trebuie să fim umili, să muncim mai mult la antrenamente, să înțelegem mai repede ce își dorește Mister de la noi și să facem peformanță, pentru că se poate. 

Credeați că iar bagă în ele sau ceva, au terminat la 5 puncte de Sparta Praga, nu putem să comparăm campionatul Cehiei cu al nostru, însă, trebuie să punem capul în pământ, să muncim mai mult la antrenamente, să fim mai serioși și sunt convins, eu asta simt, că tot noi trebuie să o scoatem la capăt.  

Trebuie să fim realiști, și la Botoșani, au câștigat, dar nu cred că a fost rezultatul meritat, și noi am avut câteva ocazii. Și în această seară, în 10 oameni, am avut 2-3 situații. 

E această trecere, s-au schimbat multe în club, în jurul echipei, la staff, însă noi suntem răspunzători pe teren, trebuie să ne ridicăm la pretențiile clubului. Această înfrângere trebuie să ne motiveze”, a declarat Burcă. 

Burcă: „Nu ne mai permitem pași greșiți!”

Totodată, fundașul a vorbit și despre eliminarea lui Camora, care a dus la penalty-ul prin care Jablonec a înscris golul victoriei și a avut și un mesaj de mulțumire pentru fani. 

„Nu știu dacă nu a fost înainte fault, dacă l-a împins, e căpitanul nostru, toți facem greșeli, cel mai important e să ne ridicăm de la pământ și să știm ce să facem pe viitor. 

Trebuie să ștergem cu buretele aceste două meciuri, a fost o schimbare, dar nu ne mai permitem pași greșiți. Trebuie să fim o echipă unită din nou, să ne dăm viața pe teren, pentru că nu au ce să ne reproșeze dacă văd că ne dăm viața, chit că rezultatul nu e cel dorit. 

Le mulțumim că au fost alături de noi, sper să îi facem fericiți”, a adăgat jucătorul. 

„Nu ne-am băgat cu c***l în poartă!”

Burcă a ținut și să laude atitudinea coechipierilor săi după eliminarea lui Camora, dezvăluind că Dan Petrescu nu le-a transmis nimic jucătorilor în vestiar la finalul meciului. 

„Nu am vorbit, Mister nu ține să vorbească după meciuri pentru că este prea la cald, vom avea zilele următoare ședințe și ne va spune atunci. 

Până la roșu, nu știu dacă au avut mingea cei de la Jablonec. Mi-a plăcut că nu am cedat până la urmă, nu ne-am băgat cu c***l în poartă, am încercat să jucăm și sper să avem în continuare aceeași atitudine”, a concluzionat jucătorul. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!