Nordsjaelland dă lovitura înaintea meciului cu FCSB! Suma care intră în conturile danezilor

FCSB ajax Brighton Hove Albion Mohammed Kudus Nordsjaelland Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 05 August 2023, 21:48
Data actualizarii: Sambata 05 August 2023, 21:47

FC Nordsjaelland a vândut mai mulți jucători importanți în străinătate pe parcursul ultimilor ani, iar adversara FCSB-ului din Conference League este pe cale să primească o sumă de bani suplimentară.

În 2020, Nordsjaelland l-a vândut pe Mohammed Kudus la Ajax, pentru 9 milioane de euro. La momentul transferului, danezii au păstrat și 15% dintr-un viitor transfer al mijlocașului ghanez, iar acum sunt pe cale să culeagă roadele.

Nordsjaelland câștigă din procentele lui Mohammed Kudus

Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că Ajax a ajuns la un acord cu Brighton & Hove Albion pentru vânzarea lui Kudus în schimbul sumei de aproximativ 40 de milioane de euro. Gruparea din Premier League așteaptă acum și acceptul fotbalistului, iar mutarea poate fi oficializată ulterior.

Conform Tipsbladet, Nordsjaelland va încasa 15% din suma de transfer care depășește prețul lui Kudus din momentul vânzării la Ajax. Astfel, vicecampioana din Danemarca va obține aproximativ 4.650.000 de euro.

Mohammed Kudus, internațional ghanez, s-a impus rapid la Ajax, unde a strâns 84 de meciuri, 23 de goluri și 11 assist-uri în cele trei sezoane petrecute în Olanda.

Top 10 jucători vânduți de Nordsjaelland

  • 1. Kamalden Sulemana - 17 milioane de euro (Rennes, 2021)
  • 2. Emre Mor - 9,7 milioane de euro (Borussia Dortmund, 2016)
  • 3. Andreas Schjelderup - 9 milioane de euro (Benfica, 2022)
  • 4. Mohammed Kudus - 9 milioane de euro (Ajax, 2020)
  • 5. Simon Adingra - 8 milioane de euro (Brighton, 2022)
  • 6. Mikkel Damsgaard - 6,7 milioane de euro (Sampdoria, 2020)
  • 7. Andreas Skov Olsen - 6 milioane de euro (Bologna, 2020)
  • 8. Mathias Jensen - 5 milioane de euro (Celta Vigo, 2018)
  • 9. Stanislav Lobotka - 5 milioane de euro (Celta Vigo, 2017)
  • 10. Marcus Ingvartsen - 4,9 milioane de euro (Genk, 2017)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!