Franța a făcut spectacol în ultimul meci al Grupei I, după ce s-a impus cu 4-1 în fața Norvegiei.

Dembele a reușit o triplă spectaculoasă și ajuns la patru goluri marcate la acest Campionat Mondial, precum coechipierul său Kylian Mbappe.

Ce a spus Ousmane Dembele după tripla cu Norvegia 

Selecționerul Norvegiei a ales să odihnească mare parte din titulari în duelul cu Franța, iar starurile lui Didier Deschamps și-au făcut de cap în apărarea nordicilor.

Ousmane Dembele a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul cu Norvegia, iar starul lui PSG nu s-a ferit să vorbească despre aspectul care poate face diferența la Campionatul Mondial.

„Rămânem concentrați. A fost un meci important pentru a termina pe primul loc în grupă. Vrem să câștigăm fiecare meci. Vom rămâne concentrați pentru că ceea ce urmează va fi la fel de important. Avem nevoie de comunicare. Avem jucători de calitate, atât pe teren, cât și pe bancă. Ne înțelegem mai bine prin comunicare. Trebuie să mergem mai departe.”, a spus Ousmane Dembele, după victoria clară a Franței.

Cu cine joacă Franța și Norvegia în 16-imile Cupei Mondiale

Franța a câștigat astfel grupa I cu punctaj maxim, în urma victoriilor cu Senegal (3-1), Irak (3-0) și Norvegia (3-0). Pentru echipa lui Didier Deschamps urmează un duel cu o ocupantă a locului 3.

Având în vedere situația din prezent în clasamentul ocupantelor locurilor 3, adversara Franței va fi, cel mai probabil, Suedia, care a terminat sub Olanda și Japonia în grupa F, cu 4 puncte.

În cazul în care partida se va confirma la finalul grupelor, duelul Franța - Suedia se va juca miercuri, de la ora 00:00, la New Jersey.

  • Din 51 de scenarii posibile conform prevederilor din regulamentul FIFA, 49 indică un duel cu Suedia. Totuși, nu sunt excluse pentru Franța nici dueluri cu Paraguay, Egipt sau Noua Zeelandă, arată calculele făcute de L'Equipe.

În schimb, Norvegia, din postura de ocupantă a locului secund în grupa I, va juca sigur împotriva Coastei de Fildeș. Partida din 16-imi se va disputa marți seară, de la ora 20:00, la Dallas.

Echipele de start:

  • Norvegia: Selvik - Aursnes, Falchener, Ostigard, Bjorkan - Thorstvedt, Berg - Bobb, Aasgard, Schjelderup - Larsen
  • Rezerve: Nyland, Tangvik - Ajer, Berge, Haaland, Hauge, Heggem, Langas, Nusa, Odegaard, Pedersen, Ryerson, Sorloth, Thorsby, Wolfe
  • Selecționer: Stale Solbakken
  • Franța: Maignan - Kounde, Upamecano, Lacroix, T. Hernandez - Tchouameni, Kone - Dembele, Olise, Doue - Mbappe
  • Rezerve: Samba, Risser - Akliouche, Barcola, Cherki, Digne, Gusto, L. Hernandez, Kante, Konate, Mateta, Rabiot, Saliba, Thuram, Zaire-Emery
  • Selecționer: Didier Deschamps