Iranienii, concluzii după Cupa Mondială 2026: ”Nu vom uita niciodată oamenii din Tijuana. Avem și o întrebare fundamentală”

Naţionala de fotbal a Iranului a mulţumit marţi locuitorilor din Tijuana pentru ospitalitatea de care au dat dovadă în timpul Cupei Mondiale, după eliminarea echipei în faza grupelor, afirmând că Mexicul a devenit pentru iranieni „a doua casă şi a doua echipă”, relatează Reuters.

Tensiunile politice dintre Teheran şi Washington au obligat Iranul să renunţe la planurile de a-şi stabili baza pentru Cupa Mondială în Tucson, Arizona, şi să se mute la Tijuana cu puţin timp înainte de începerea turneului.

De asemenea, echipei iraniene i s-a permis să intre în SUA doar cu o zi înainte de meciurile sale. Autorităţile americane au relaxat ulterior unele restricţii, permiţând Iranului să călătorească cu două zile înainte de ultimul meci din grupă, disputat la Seattle, deşi echipa a fost totuşi obligată să se întoarcă la baza sa din Mexic după aceea.

„A fi o adevărată ţară gazdă înseamnă respect, umanitate şi demnitate. Nu vom uita niciodată bunătatea locuitorilor din Tijuana”, a declarat echipa într-un mesaj publicat pe canalul de WhatsApp al echipei.

„De astăzi înainte, Mexicul va fi întotdeauna mai mult decât o ţară gazdă pentru noi; va fi a doua noastră casă şi a doua noastră echipă”.

Mai devreme în timpul turneului, Iranul a lăsat un mesaj în vestiarul de la SoFi Stadium, mulţumind şi oraşului Los Angeles pentru ospitalitate, după ce acesta a găzduit două dintre meciurile Iranului din Grupa G.

Cu toate acestea, antrenorul Amir Ghalenoei şi căpitanul Mehdi Taremi au criticat public organizarea turneului, afirmând că echipa nu a fost tratată în aceleaşi condiţii ca alţi participanţi.

Declaraţia a provocat şi îngrijorări cu privire la ceea ce Iranul a descris drept o lipsă de echitate în competiţie.

„Părăsim această Cupă Mondială cu mândrie, dar şi cu o întrebare fundamentală: au concurat oare toate echipele cu adevărat în condiţii egale şi la standarde profesionale egale?”, a declarat echipa.

Iranul nu a menţionat în mod direct FIFA, organizatorii turneului sau autorităţile americane, ci s-a referit la „o serie de decizii, aranjamente logistice şi circumstanţe care au subminat sentimentul de corectitudine”.

„Pentru noi, Fair Play nu este un slogan tipărit pe panouri publicitare; este însăşi identitatea fotbalului. Cu toate acestea, acest turneu ne-a reamintit că există încă o distanţă semnificativă între cuvintele inspiraţionale şi acţiunile concrete”, se arată în declaraţie.

„Cupa Mondială se încheie. Administratorii se schimbă. Dar civilizaţii precum Iranul, Egiptul şi Mexicul — clădite pe adevăr, respect şi demnitate umană — dăinuie de-a lungul istoriei”, se mai menţionează în declaraţie.

news.ro