Selecţionata Africii de Sud s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Coreea de Sud cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Monterrey Stadium, în ultimul său meci din Grupa A a turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite şi Canada.

''Bafana Bafana'' s-a impus prin golul marcat de Thapelo Maseko (63) şi a trecut în premieră în istoria sa de faza grupelor la o Cupă Mondială.

Echipa antrenată de Hugo Broos a început catastrofal turneul final, 0-2 cu Mexicul şi doi jucători eliminaţi, dar a crescut în joc şi a smuls egalul cu Cehia, pentru a obţine victoria cu Coreea de Sud.

Filmul meciului Africa de Sud - Coreea de Sud 1-0

''Războinicii Taegeuk'' au început foarte bine meciul, din postura de favoriţi, dar Modiba a blocat mingea trimisă cu capul de Minjae Kim (2), la cornerul executat de Kangin Lee.

Kangin Lee a tras peste poartă din marginea careului (8).

Africanii au ameninţat poarta adversă prima oară prin Mofokeng (6), apoi Maseko (19) a fost blocat în careu asiaticilor, iar şutul lui Appollis (20) a fost prins de portar. Sud-africanii au avut o dublă ocazie în min. 30, când Mbatha a tras bine de la distanţă, portarul sud-coreean a respins, dar Makgopa a trimis tot în braţele lui Seunggyu Kim. Maaseko (39) a mai avut un şut, care a trecut peste poartă, însă.

Maseko a fost periculos şi după pauză (51), fiind blocat in extremis de Hanbeom Lee.

Coreea de Sud a ratat prin Oh (61), a cărui lovitură de cap a fost reţinută de Ronwen Williams.

Lovitura de teatru a fost dată de Maseko (63), care a şutat la colţul scurt printre picioarele lui Castrop şi a decis soarta meciului.

Asiaticii au avut posesia, dar nu au reuşit să desfacă apărarea compactă a africanilor, fiind neinspiraţi atât la construcţie, cât şi la finalizare. Practic, o singură fază merită menţionată, un şut al lui Seol (86) peste poartă.

''Bafana Bafana'' va juca în şaisprezecimile cu Canada, duminică, la Los Angeles, în timp ce Coreea de Sud va trebui să aştepte să vadă dacă va fi una dintre cele opt echipe norocoase de pe locul al treilea.

Caseta meciului Africa de Sud - Coreea de Sud 1-0

Africa de Sud - Coreea de Sud 1-0 (0-0)

A marcat: Thapelo Maseko (63).

Monterrey, Monterrey Stadium: 51.243 spectatori

Cupa Mondială 2026 - Grupa A

Au evoluat echipele:

Africa de Sud: 1. Ronwen Williams (căpitan) - 20. Khuliso Mudau, 21. Ime Okon, 14. Mbekezeli Mbokazi, 6. Aubrey Modiba - 13. Sphephelo Sithole, 5. Thalente Mbatha - 12. Thapelo Maseko (15. Iqraam Rayners, 75), 10. Relebohile Mofokeng (23. Jayden Adams, 80), 7. Oswin Appollis (8. Tshepang Moremi, 62) - 17. Evidence Makgopa. Selecţioner: Hugo Broos.

Rezerve neutilizate: 16. Sipho Chaine, 22. Stuart Goss - 2. Tholo Matuludi, 3. Khulumani Ndamane, 18. Samukele Kabini, 19. Nkosinathi Sibisi, 24. Olwethu Makhanya, 26. Bradley Cross, 9. Lyle Foster, 25. Kamogelo Sebelebele.

Coreea de Sud: 1. Seunggyu Kim - 2. Hanbeom Lee, 4. Minjae Kim (căpitan; 16. Jinseob Park, 65), 3. Gihyuk Lee - 22. Youngwoo Seol, 6. Inbeom Hwang, 8. Seungho Paik (24. Jingyu Kim, 46), 13. Taeseok Lee (23. Jens Castrop, 46) - 19. Kangin Lee - 11. Hee Chan Hwang (7. Heung Min Son, 46), 18. Hyeongyu Oh (9. Guesung Cho, 74). Selecţioner: Myung Bo Hong.

Rezerve neutilizate: 12. Bumkeun Song, 21. Hyeonwoo Jo - 5. Taehyeon Kim, 14. Wije Cho, 15. Moonhwan Kim, 10. Jaesung Lee, 17. Junho Bae, 20. Hyunjun Yang, 25. Jisung Eom, 26. Donggyeong Lee.

Arbitru: Facundo Tello; arbitri asistenţi: Juan Pablo Belatti, Gabriel Chade (toţi din Argentina); al patrulea oficial: Andres Rojas (Columbia); arbitru asistent de rezervă: Alexander Guzman (Columbia)

Arbitru video: Hernan Mastrangelo (Argentina); arbitri asistenţi video: Nicolas Gallo (Columbia), Bastian Dankert (Germania)

Cartonaşe galbene: Modiba (72), Cho (78). Agerpres

Rezultatele și clasamentul final din Grupa A

Joi 11 iunie

Mexic - Africa de Sud 2-0 (1-0), la Ciudad de Mexico

Au marcat: Julian Quinones (9), Raul Jimenez (67).

Coreea de Sud - Cehia 2-1 (0-0), la Guadalajara

Au marcat: Inbeom Hwang (67), Hyeongyu Oh (80), respectiv Ladislav Krejci (59).

Joi 18 iunie

Cehia - Africa de Sud 1-1 (1-0), la Atlanta

Au marcat: Michal Sadilek (6), respectiv Teboho Mokoena (83 - penalty).

Mexic - Coreea de Sud 1-0 (0-0), la Guadalajara

A marcat: Luis Romo (50).

Miercuri 24 iunie

Africa de Sud - Coreea de Sud 1-0 (0-0), Monterrey

A marcat: Thapelo Maseko (63).

Cehia - Mexic 0-3 (0-0), Ciudad de Mexico

Au marcat: Mateo Chavez (55), Julian Quinones (61), Alvaro Fidalgo (90+4).

1 Mexic 3 3 0 0 6-0 9

2 Africa de Sud 3 1 1 1 2-3 4

3 Coreea de Sud 3 1 0 2 2-3 3

4 Cehia 3 0 1 2 2-6 1