Răzvan Lucescu, primele explicații după ce PAOK a fost egalată, deși a condus cu 4-1

Razvan Lucescu PAOK PAOK Salonic Campionate externe Răzvan Lucescu
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Octombrie 2021, 19:50
Data actualizarii: Duminica 17 Octombrie 2021, 19:53

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a remizat pe teren propriu cu Volos, scor 4-4, și poate pierde primul loc în campionatul Greciei.

Antrenorul român a oferit primele explicații după egalul dramatic al echipei sale de pe teren propriu. Alex Mitriță a fost rezervă și a fost introdus pe finalul partidei.

”Evident că nu putem să vorbim despre mulțumire. E o senzație de șoc. E ceva ce nu pot crede. Un meci care n-a început bine pentru noi, însă apoi am reușit să revenim și am condus cu 4-1.

Răzvan Lucescu, explicații după PAOK - Volos 4-4

Nu pot să nu apreciez efortul jucătorilor mei, dar nu știu ce pot să spun după un meci care s-a încheiat așa. Am avut două mari ocazii, am ratat și un penalty. Portarul advers a avut două intervenții decisive, iar  noi am luat două goluri stupide.

Ce mă deranjează? Nu știu ce să zic. Acest șoc mă deranjează. Șocul unui meci în care a condus cu 4-1, dar am fost egalați, 4-4. Este șocant. Am încercat să împingem, în final trebuia să fim mai 'nenorociți', scuzați-mi expresia, și să închidem jocul”, a spus Răzvan Lucescu, conform Gazzetta.gr.

PAOK rămâne pe primul loc, cu 13 puncte, la egalitate cu Volos, care este pe locul doi. Pe prima poziție poate trece Olympiakos, dacă va câștiga meciul de la Giannina.

În următoarea etapă, PAOK Salonic se va duela chiar cu Olympiakos, la Pireu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!